Stolojan: Tariceanu este mincinos cand spune ca nu sunt bani pentru profesori

Prim-vicepresedintele PD-L, Theodor Stolojan, l-a acuzat duminica, la Suceava, pe premierul Calin Popescu Tariceanu, ca este mincinos cand spune ca nu sunt bani pentru majorarea pensiilor si a salariilor profesorilor, transmite corespondentul NewsIn.Stolojan a spus ca Guvernul Tariceanu II este „un guvern iresponsabil”, care, „ dupa ce a scos bugetul tarii la mezat impreuna cu PSD si l-a irosit in pomeni electorale, spune ca nu are bani”. El s-a aratat „indignat de gradul de nepasare al Guvernului”, amintind ca in patru ani de guvernare au fost realizati doar cinci kilometri de autostrada si ca Romania „este tara cu cele mai multe taxe din lume”, in timp ce sefii unor institutii au salarii de zeci de mii de euro.Stolojan a aminitit si de legea aprobata de Parlament pentru eliminarea inechitatilor din sistemul de pensii pentru persoanele cu grupele I si II. „Parlamentul a aprobat legea si acum domnul Tariceanu doreste sa o conteste la Curtea Constitutionala, spunand ca nu sunt bani. Are bani, dar trebuie sa ii caute. Trebuie sa opreasca risipa banului public”, a format Stolojan.Tariceanu a fost atacat de Stolojan si pe tema salariilor unor sefi de institutii. „Sunt indignat sa vad halul de nepasare al Guvernului fata de acei nesimtiti, acei nenorociti din autoritatile statului, care si-au facut salarii de zeci de mii de euro in conditiile in care in Romania salariul mediu lunar este de 470-480 de euro. Cum este posibil sa te prezinti in fata tarii ca prim-ministru si sa spui ca nu avem bani sa crestem salariile profesorilor si sa accepti in jurul tau niste nemernici care din taxele stabilite de stat sa isi fixeze salarii cum doresc”, a spus Stolojan.Acesta l-a acuzat pe Tariceanu si ca, in loc sa dea mai multe resurse autoritatilor locale, a preluat la bugetul de stat taxele din tranzactiile imobiliare, „pentru ca sa-i poata da clientelei politice”. „Aceasta este realitatea pe care Tariceanu nu doreste sa o spuna. Tariceanu este un mincinos in momentul in care spune ca nu sunt bani pentru salariile profesorilor. Sunt bani, dar trebuie oprita risipa banului public. Acesta este angajamentul meu, de a fi responsabil si de a nu mai permite asemenea porcarii in Romania”, a incheiat Stolojan.