Studentii sunt chemati la dezbateri pe tema noului pachet de legi ale educatiei

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, i-a anuntat pe reprezentantii studentilor ca vor fi invitati la dezbaterile pe tema unui pachet de legi ale educatiei care ar trebui pus la punct pana la sfarsitul lunii mai, a precizat liderul Aliantei Organizatiilor de Studenti, Cezar Mihai Haj. Ministrul ne-a spus ca vom fi invitati, alaturi de sindicatele din educatie si alte organizatii interesate, la discutii pe tema unui pachet de reglementari care sa modifice legea invatamantului preuniversitar. Dezbaterile vor avea loc pana la sfarsitul lunii mai, insa, deocamdata nu am primit niciun document de lucru , a spus liderul Aliantei Nationale a Organizatiilor de Studenti din Romania (ANOSR), Cezar Mihai Haj, dupa discutia de luni cu ministrul Ecaterina Andronescu.Ideea unui pachet de legi ale educatiei a fost vehiculata de Andronescu inca de la numirea sa in functie, in decembrie 2008. Potrivit unui document strategic, realizat in urma raportului de tara intocmit de UE si intitulat Plan de actiuni suplimentare rezultate din analiza raportului de tara pe 2008 al Comisiei Europene , pachetul de legi ar fi trebuit sa ajunga deja in parlament spre dezbatere si adoptare. Desi un raspuns dat agentiei NewsIn de Guvernul Romaniei arata ca respectivul pachet legislativ a fost trimis in parlament, existenta acestui document nu este cunoscuta in niciuna dintre cele doua camere decizionale. Mai mult, si sindicatele din educatie spun ca nu le-a fost furnizata niciun fel de informatie pe aceasta tema.Pachetul de legi ar trebui sa contina, potrivit unei declaratii din ianuarie a ministrului Andronescu, un nou curriculum scolar si o noua metodologie pentru examenele nationale. As vrea sa reducem numarul de probe la bacalaureat, pentru ca elevii sa se poata pregati temeinic , a spus, atunci, ministrul Educatiei, care a adaugat ca va elimina si tezele unice si va reintroduce examenle de admitere la liceu. Pe de alta parte, Andronescu a precizat ca nu va face publice niciun fel de informatii despre modul in care va avea loc bacalaureatul din 2010, pentru a nu-i deruta pe candidatii de anul acesta .La un nou pachet de legi ale educatiei lucreaza si Comisia prezidentiala condusa de Mircea Miclea. Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, ca se va intalni cu sindicalistii din educatie la sfarsitul lui aprilie, cand vor incepe discutiile pe proiectul realizat de Miclea. In acelasi timp, seful statului a anuntat discutii si pe baza proiectelor legislative pregatite de Ministerul Educatiei, astfel incat sa rezulte cea mai buna formula pentru noua Lege a invatamanului, in conditiile in care pachetul propus anterior de fostul ministru Cristian Adomnitei a fost suspendat.Adomnitei a anuntat, in timpul mandatului sau, proiectul unui pachet de legi care ar fi modificat mare parte din modul in care este reglementat, in prezent, sistemul educativ. La acest proiect au lucrat specialisti din cadrul ministerului, iar printre cele mai importante prevederi se numarau descentralizarea sistemului de invatamant preuniversitar, salarizarea diferentiata a cadrelor didactice, in functie de performante, si finantarea pe elev a scolilor si liceelor, indiferent daca acestea sunt de stat sau private. Dupa intocmirea proiectului lui Adomnitei, prin cele 42 de inspectorate scolare din tara au fost organizate dezbateri, la multe dintre ele participand ministrul insusi. Dupa mai multe luni de discutii in teritoriu si dupa ce s-au intocmit comisii care sa analizeze propunerile celor implicati in dezbateri, Adomnitei a anuntat, cu o luna inainte sa fie demis, ca nu mai trimite pachetul de legi spre promulgare, in parlament, pentru ca acesta ar putea fi refuzat pe considerente politice.Pachetul lui Adomnitei nu a fost sprijinit nici de PSD, nici de PD-L. In martie 2008, social-democratii au promis ca vor intocmi un proiect propriu, ca alternativa la cel al ministerului, iar Traian Basescu a anuntat o strategie pe educatie realizata de comisia prezidentiala de profil.