Subiectele la Bacalaureatul 2009 vor fi pe internet numai pentru probele scrise

Subiectele la examenul de bacalaureat din 2009 vor fi publicate pe internet numai pentru probele scrise, nu si pentru cele orale, dupa ce, luni, oficialii Ministerului Educatiei anuntasera ca toate subiectele vor fi facute publice, potrivit noii metodologii.Examenul de bacalaureat din 2009 se va desfasura dupa o procedura similara celei de anul acesta, potrivit metodologiei publicate, luni, de minister.Structura subiectelor va fi publicata pe site-ul ministerului pe 30 noiembrie, iar subiectele propriu-zise pentru probele scrise vor fi postate pe internet pe 1 martie 2009.Metodologia dupa care se va desfasura bacalaureatul in 2009 a fost in dezbatere publica pe internet, timp de o luna, incepand din 25 iulie.La sfarsitul lunii iulie, profesorii de la Universitatea Bucuresti si reprezentanti ai societatii civile au afirmat ca nu sunt de acord cu mai multe aspecte din modul de desfasurare a bacalaureatului si, in special, cu publicarea variantelor de subiecte, pentru ca aceasta incurajeaza copiatul si muta accentul de pe educatie pe evaluare. Acest punct de vedere a fost exprimat in cadrul unei intalniri organizate la Facultatea de Litere, unde a participat si ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei. Demnitarul spunea, atunci, ca este deschis spre dialog cu privire la metodologia de bacalaureat, insa, in acelasi timp, se teme de reactia opiniei publice la schimbari. Eu nu voiam subiecte publice, dar cum sa schimb asta fara sa mai aud asociatiile de parinti cum se plang ca iar facem schimbari si ca-i debusolam pe copii? , a afirmat Adomnitei.La bacalaureatul de anul acesta, lista subiectelor a fost publicata pe internet, pe pagina www.subiecte2008.edu.ro, la inceputul lunii aprilie. Dupa proba orala de limba si literatura romana, desfasurata pe 23 iunie, in urma mai multor sesizari, ministerul Educatiei, Cristian Adomnitei, a reclamat la organele de ancheta abilitate un posibil caz de scurgere de informatii, prin care ar fi fost divulgate cerintele la cele 100 de subiecte publicate pe internet. Ministrul a mai precizat ca, in cadrul anchetei pe aceasta tema, au fost audiate peste 100 de persoane, iar vinovatii vor plati.