Tariceanu si Basescu merg in aeronave separate la Bruxelles

Basescu si Tariceanu vor merge separat la Bruxelles unde au loc, miercuri si joi, lucrarile Consiliului European, desi cei doi oficiali planificasera sa calatoreasca in aceeasi aeronava, potrivit unor surse oficiale, decizia de a merge separat fiind luata dupa conflictul din sedinta CSAT.Ultima data, cei doi oficiali au calatorit impreuna cu ocazia Consiliului European extraordinar convocat de presedintia franceza a UE pe tema conflictului din Georgia, la sfarsitul lunii august. Si la sfarsitul anului 2007 Basescu si Tariceanu au folosit aceeasi aeronava, cand s-au deplasat la Lisabona, unde s-a semnat Tratatul de reforma al UE, iar de acolo spre Bruxelles, pentru a participa la Consiliul European de iarna. Presedintele Traian Basescu a suspendat sedinta CSAT de marti dupa ce a criticat pregatirile facute de MIRA in vederea aderarii la Spatiul Schengen si pretul masinilor achizitionate pentru politisti. De asemenea, seful statului a aratat ca materiale privind bugetele institutiilor implicate in siguranta nationala, care trebuia transmise anticipat membrilor CSAT de catre Guvern, au fost aduse abia marti, la sedinta, presedintele spunand ca acest lucru face imposibila aprobarea sumelor alocate. La randul sau, Tariceanu l-a acuzat pe Basescu ca se comporta ca un presedinte de partid si atrage presedintia si CSAT intr-un joc politicianist.