Taxa pe Autostrada Soarelui, in vigoare de luni

Taxa pentru Autostrada Soarelui a intrat in vigoare incepand de luni, astfel ca soferii care vor trece pe tronsonul Fetesti-Cernavoda vor plati intre 7 si 68 de lei, in functie de tipul autovehiculului. Totodata, taxa pentru motociclete, inclusiv cele cu atas, este de 7 lei, pentru autoturisme taxa este de 10 lei, iar pentru microbuze si autovehicule sub 12 tone, taxa este de 35 de lei. De asemenea, autocarele, autovehiculele cu masa mai mare sau egala cu 12 tone si maximum trei axe vor fi taxate cu 47 de lei, iar taxa pentru autovehiculele de peste 12 tone si minimum patru axe vor plati 68 de lei. Tarifele se achita la fiecare trecere.