Telesport preluata de catre Realitatea Media

Consiliul Concurentei (CC) a autorizat
concentrarea economica realizata de catre Realitatea Media prin preluarea
controlului unic asupra societatii Telesport Intermedia, se arata intr-un
comunicat al autoritatii de concurenta remis joi NewsIn.

Operatiunea de concentrare economica notificata a
fost analizata prin prisma prevederilor Legii concurentei nr. 21/1996 si ale
Regulamentului privind autorizarea concentrarilor economice.

In urma analizei, autoritatea de concurenta a
constatat ca, desi operatiunea notificata cade sub incidenta legii, nu exista
indoieli serioase privind compatibilitatea acesteia cu un mediu concurential
normal pe pietele relevante identificate, si anume piata difuzarii canalelor de
televiziune cu plata, piata serviciilor de publicitate realizata prin
transmisii TV si piata drepturilor de difuzare a competitiilor sportive.

SC Realitatea Media SA face parte din Grupul
Realitatea-Catavencu, care desfasoara activitati de presa scrisa, publicitate
si radio. Realitatea Media desfasoara activitati de televiziune ce constau in
productia si difuzarea de reportaje, emisiuni de stiri, programe informative,
difuzare de publicitate, etc. in cadrul serviciilor de programe de televiziune
Realitatea TV, respectiv The Money Channel.

SC Telesport Intermedia SRL are ca obiect
principal de activitate difuzarea programelor de televiziune. In cadrul
serviciului de programe de televiziune Telesport, societatea desfasoara
activitati ce constau in: transmiterea de programe in direct sau inregistrate,
productia si difuzarea de emisiuni informative din sport, productia si
difuzarea de emisiuni sportive precum si difuzarea de publicitate.