Thomas Morgenstern a castigat primul concurs din Turneul celor patru trambuline, desfasurat la Oberstdorf

Sportivul austriac Thomas Morgenstern a castigat primul concurs din Turneul celor patru trambuline, desfasurat, miercuri seara, la Oberstdorf.

Morgenstern a reusit sarituri de 131,5, respectiv 138 de metri, terminand concursul cu un total de 289,6 puncte, cu 16,5 puncte mai mult decat al doilea clasat, finlandezul Matti Hautamaeki.

Pe locul al treilea s-a clasat tot un austriac, Manuel Fettner, care a acumulat 264 de puncte.

Morgenstern s-a impus in ultimele patru concursuri de cupa mondiala si are drept obiectiv castigarea acestei editii a Turneului celor Patru Trambuline.

Turneul continua sambata la Garmisch-Partenkirchen, pe 3 ianuarie se va sari in Innsbruck, iar pe 6 ianuarie in Bischofshofen.