Ultimele momente cu Adrian Paunescu pe patul de spital – Vezi ultima fotografie a maestrului

Autor: Andrei Paunescu 31 octombrie 2010, Spitalul de Urgenta Floreasca, Sectia de Chirurgie Cardio-Vasculara, etajul 6. Pe la ora 14, doctorul Serban Bradisteanu lasa ordin sa mi se permita nu doar sa intru la tata in rezerva sa-l vad, ci si sa stau cateva ore. Stie ca am traversat inapoi continentul, din Portugalia, ca sa fiu aproape de A.P., care s-a internat la 26 octombrie dupa-amiaza, imediat ce eu abia plecasem spre aeroport (m-a lasat sa intru si vineri noaptea, la 29/30 octombrie, cand am venit la Urgenta direct de la Otopeni).Nu ii aduc flori. A.P. a considerat mereu ca e o cheltuiala fara rost sa faci cadou flori, care nu au nici o utilitate practica si care se si usuca repede – poate de aceea lua ca un titlu de glorie (contra) performanta de a nu fi oferit niciodata flori femeilor, ci alte dovezi, mult mai puternice, de dragoste.Si la ultima aniversare din 20 iulie 2010, in sms-urile-invitatie, trimise prin intermediul Anei si Carmenei (asa ii placea sa spuna, ca sa-i feminizeze numele) zecilor de posibili oaspeti, a tinut neaparat sa scrie ca nu vrea flori, care ar putea avea semnificatia unui alt eveniment, desigur, moartea.Aduc cu mine in salonul in care tata sta singur, in primul pat, pe stanga, niste lucruri, pe care le randuiesc in patru sectiuni: 1) Alimente: o caserola de prune, un litru de lapte cu 1,5% grasime si o cutie de cacao praf, fara zahar (nu ma gandeam, cand am oprit in drum, la un magazin, ca aveau sa fie ultimele cumparaturi pe care tata mi-a cerut, prin intermediul lui Carmen, sa i le fac).2) Fotografii: o geanta diplomat plina cu fotografii, pe care tot voia sa le vada, si pe care am reusit sa le organizez pe plicuri, pe sectiuni, cu el si oameni cu care s-a intalnit, cu familia, cu Cenaclul. Personalul medical s-a uitat cu spaima cand am introdus geanta in rezerva, stiind ca pot aparea sanctiuni, daca se incalca rigoarea impusa de domnul Bradisteanu.Nu a avut putere sa se mai uite la poze. Nici macar nu am deschis geanta. Nici nu am insistat pentru ca, pe moment, m-am bucurat si ca nu se agita, si ca nu va inhala praf de pe poze, si ca, daca ar incepe sa le scoata din plicuri, ar trebui s-o iau de la capat cu ordonarea, asa cum facea mereu cand ma certa ca sunt prea riguros, chiar rigid, cu lucrurile pe care mi le-a incredintat spre pastrare (poze, filmari, carti, scrisori).Citeste articolul integral in Jurnalul National