Valoarea creditelor restante, mai mare cu aproape 7% in august

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat ca valoarea creditelor restante a crescut in august cu 6,9% fata de luna anterioara, la 14,36 miliarde de lei, adica 6,86% din totalul imprumuturilor aflate in derulare. Potrivit BNR, ponderea restantelor in total credite in lei erau de 5,6% la inceputul acestui an. Imprumuturile in valuta cu intarzieri la plata, exprimate in lei, insumau la sfarsitul lunii august 7,29 miliarde de lei, in crestere cu 8,9% fata de iulie, si reprezentau 5,57% din totalul imprumuturilor acordate in moneda straina. In iulie, ponderea creditelor restante in total credite in valuta a fost de 5,18%. Creditele restante in lei au continuat sa urce si ele in luna august, cu 4,7%, la 7,07 miliarde de lei, dupa ce in iulie au crescut cu 4,6% fata de iunie, la 6,75 miliarde de lei.Valoarea imprumuturilor in lei cu intarzieri la plata reprezinta 9% din totalul creditelor acordate in moneda nationala, ponderea urcand de la 8,57% in luna iulie.Suma creditelor aflate in derulare la finele lunii august s-a ridicat la 209,12 miliarde de lei, de la 207,94 miliarde de lei la sfarsitul lunii precedente.