A doua rectificare bugetara din 2013 aduce bani mai multi la Parlament, SRI, SIE si STS

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a pus in dezbatere cea de-a doua (si ultima) rectificare bugetara din anul 2013. Mai multe ministere, dar si Presedintia Romaniei, pierd banii la aceasta rectificare bugetara, in schimb primesc fonduri in plus serviciile de informatii.

Ministerul Muncii, Ministerul Sanatatii, Ministerul Dezvoltarii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului, dar si Administratia Prezidentiala vor avea buget mai mic, la fel si Curtea Constitutionala. 

In schimb, vor primi fonduri in plus Parlamentul si serviciile de informatii (SRI, SIE, STS).

Ministrul Delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat: “Este o rectificare determinata de mai mult factori. Nerealizarea veniturilor din buget, lipsesc 3,8 miliarde si trebuie compensat prin cresterea deficitului. Cresterea de 0,2 a deficitului este facuta special ca sa stimuleze absorbtia de fonduri europene. Se taie de la ministere, insa se aloca pentru atragerea de fonduri europene. Sunt ministere care au avut o anumita locare bugetara si nu i-au cheltuit pe toti, au facut economii in executie. Nu se taie de la ele, se ia ce nu s-a cheltuit. Ministerul Muncii de exemplu are economii de 500 de milioane, deci nu e vorba sa nu existe bani pentru pensii, nici vorba de asa ceva. S-au dat pe bune ajutoarele, nu pe la colturi si s-au facut economii. Din dobanzi avem economii de aproape jumatate de miliard de lei. Acea gaura de 3 miliarde 800 o acopar din economii de la dobanzi”.

Rectificarea bugetara se refera la ajustarea cheltuielilor fata de prognoza de venituri, si include majorarea deficitului bugetar cu 0,2% din PIB, la 2,5% pe metodologie cash si 2,6% pe metodologia ESA. Majorarea de 0,2% din PIB este destinata exclusiv cofinantarii fondurilor europene.

Rectificarea, in forma prezentata, a fost agreata cu partenerii internationali ai Romaniei, Comisia Europeana si FMI, precizeaza Ministerul de Finante.

MFP precizeaza ca necesitatea rectificarii bugetare este determinata de urmatorii factori:

1. Nerealizarea veniturilor bugetului general consolidat fata de program, estimata la 3,71 miliarde lei in intervalul august-decembrie 2013. Executia bugetara s-a mentinut totusi in tintele agreate cu partenerii internationali, respectiv deficit de 1,3% din PIB la 9 luni, prin managementul prudent al cheltuielilor publice.

2. Cresterea capacitatii de absorbtie a fondurilor europene, ceea ce duce la necesitatea cresterii cofinantarii pentru fondurile structurale, deci o crestere de cheltuieli cu destinatie precisa de investitii.

3. Modificarea indicatorilor macroeconomici, in sensul cresterii prognozei de PIB de la 1,9% la 2,2% si a scaderii prognozei de inflatie, cu implicatii asupra PIB-ului nominal.

4. Realizarea unor economii in executia bugetara, in special la cheltuielile cu dobanzile (cca. 450 milioane lei), in urma scaderii substantiale a riscului de tara si a dobanzii la care se imprumuta Romania in 2013.

5. Sustinerea cererii interne, prin nereflectarea integrala a nerealizarii de venituri in reducerea cheltuielilor.

6. Continuarea consolidarii fiscale, prin reducerea deficitului ESA de la 3% in 2012 la 2,6% in 2013.

Prin aceasta rectificare, s-au acordat suplimentar 354 milioane lei pentru cheltuieli salariale, din care 167 milioane lei la bugetul de stat (in principal pentru Ministerul Afacerilor Interne si Ministerul Justitiei) si 187 milioane lei la bugetele locale pentru invatamantul preuniversitar. S-au acordat suplimentar 77 milioane lei la bugetele locale pentru plata drepturilor persoanelor cu dizabilitati.

Au fost totodata suplimentate cheltuielile de investitii pentru metrou cu suma de 190 milioane lei, din care 165 milioane pentru Magistrala V si 25 milioane pentru Magistrala VI. A fost suplimentat si bugetul ANSVSA cu 23 milioane lei pentru realizarea programelor sale.

Principalele reduceri de cheltuieli au fost operate in functie de economiile inregistrate in executie pe primele 9 luni. Cheltuielile de capital pe bugetul de stat se ajusteaza doar cu 62 milioane lei. 

Foto: business24.ro