A început scandalul în PSD! Pretendenții la președinția partidului cer capul lui Dăncilă! Cooptarea lui Gabriel Oprea face valuri

În interiroul PSD se reconfigurează polul de putere și se coagulează taberele pretendențiilor la șefia PSD. După ce Gabriela Firea, Marcel Ciolacu și Mihai Fifor au atacat-o pe Viorica Dăncilă și Niculae Bădălău iese la rampă. Liderul PSD Giurgiu a declarat, luni, că partidul ”trebuie să aibă un nou început” și că persoanele care au condus campania electorală ”să aibă bărbăția să își asume” eșecul din alegerile prezidențiale.
 
Cred că Partidul Social Democrat are capacitatea de a-și crea anticorpi, de a lua o decizie în interiorul partidului. Trebuie să fim lăsați noi din interior să facem acest lucru. Cei care au condus campania electorală să aibă bărbăția să își asume. Trebuie să avem curajul să decidem. Nu mai putem funcționa așa, și pune de azi pe mâine niște oameni care efectiv nu cunosc organizarea și modul de a face politică”, a mai spus Bădălău”, a declarat la Digi24 Bădălău.
 
Liderul PSD Giurgiu a mai spus că cei care au condus campania electorală să își asume acest eșec. „În politică există un singur act – demisia. Sau alegeri, un congres. Alte soluții nu avem. PSD trebuie să aibă un nou început. Asta e clar”, a mai spus senatorul PSD. În interiorul PSD se cunoaște faptul că Niculae Bădălău își dorește funcția de secretar general al partidului. De altfel, după rezultatul slab înregistrat de Viorica Dăncilă la cel de-al doilea tur pesediștii cer “o analiză serioasă” și “un nou început în PSD”.

Marcel Ciolacu: Rezultatul este unul dezastruos. PSD are nevoie de un nou început

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a postat luni, pe Facebook o declarație prin care atrage atenția că rezultatul este unul dezastruos pentru PSD și că partidul are nevoie de un nou început. Declarația vine în contextul în care Ciolacu își dorește șefia PSD după ce Viorica Dăncilă a pierdut alegerile prezidențiale. De altfel, lideri ca Gabriela Firea și Niculae Bădălău au cerut public un congres extraordinar.

”Vreau să îi felicit pe toți colegii mei din organizații, primari, președinți de consilii județene, simpli membri sau simpatizanți care au muncit extrem de mult în aceste luni de campanie. Mulțumiri speciale le adresez și buzoienilor mei care mi-au fost alături întotdeauna! Rezultatele ne arată, însă, că în turul II al alegerilor prezidențiale PSD a luat cel mai mic număr de voturi din istorie. Asta după ce și în turul I am avut, la fel, un număr foarte mic de voturi. Să fim cinstiți: este un rezultat dezastruos care vine după un rezultat la fel de prost la europarlamentare”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.

Citește și: ULTIMA ORĂ! VIORICA DĂNCILĂ A VORBIT DESPRE DEMISIE! A CONVOCAT COMITETUL EXECUTIV AL PSD

Ciolacu reproșează actualei conduceri că după alegerile europarlamentare, dar și după cele prezidențiale s-au făcut doar analize județene, ”nimic la nivel național”. ”Acum cred că e timpul să vedem unde am greșit cu adevărat la nivel central, să judecăm rațional și apoi să trecem la fapte. PSD are nevoie de un nou început. Avem alegeri locale în 6 luni. Acolo nu mai avem voie să pierdem”, a conchis Ciolacu.

Firea, vehementă împotriva cooptării lui Gabriel Oprea în conducerea PSD!

​La nici 12 ore după ce Viorica Dăncilă a anunțat că Gabriel Oprea este vicepreședinte PSD, Gabriela Firea se delimitează de această decizie pe care o consideră „un gest sfidător”. Firea nu-l indică explicit pe Oprea însă acesta poate fi recunoscut ușor de vreme ce vorbește de persoane care „acum nu mai conduc partide ci…sindicate”.

„Vreau să mă delimitez printre primii în mod public față de nesocotirea opiniei majorității covârșitoare a românilor și a colegilor din partid, prin impunerea intrării în CEX, fără votul explicit al nostru, a unor persoane, pe motiv că acum nu mai conduc partide ci… sindicate. Resping ferm ideea că aș fi știut așa ceva, că aș fi fost de acord! Eram în primul rând la CEX, în campania electorală, când ni s-a cerut votul pentru colaborarea cu câteva sindicate. Propunere votată în unanimitate. Nu s-a citit numele președinților acelor sindicate – unele de care nu am auzit în viață mea -, nu s-a precizat că devin automat vicepreședinți ai PSD și că au drept de vot în BPN și CEX, ca și cum ar fi fost votați în Congres de către delegații din toată țară.

Sunt dezamăgită că începem analiza prăbușirii noastre cu un astfel de gest sfidător. Nu ne putem reforma și relua legătura cu simpatizanții noștri printr-o minciună. Aud că și alte persoane controversate se lipesc acum, în înghesuială și nebăgare de seama, de noi. Probabil vor să ne îngroape definitiv! Mă delimitez categoric! Doamne, chiar vreți să ieșim pe ușa din dos a istoriei?”, a scris Firea pe Facebook.

Primul care i-a dat dreptate Gabrielei Firea a fost Mihai Fifor. „Nu putem începe reconstrucția PSD cu oameni care nu mai au nimic de a face cu ceea ce ar trebui sa devina acest partid. Ar fi o contradicție cu termenul de „reformare”. PSD nu își mai permite să își dezamăgească la nesfârșit electoratul. Trebuie să incepem să promovăm o garnitură politică nouă, care să ofere o perspectivă credibilă, cu adevărat promițătoare. Avem multi oameni buni în partid, care au fost aici și au luptat și care pot fi promovați oricand in structurile de conducere ale PSD”, a scris el pe Facebook.

Controversatul Gabriel Oprea a revenit în sânul PSD, fiind prezent duminică seara în sediul central al partidului din Kiseleff. Misterul a fost lămurit de Dăncilă: ”Am făcut protocol de colaborare cu sindicatele, cu CNSLR Frăția, cu cel al militarilor în rezervă, iar liderii sindicatelor fac parte din CEx. Toți au funcția de vicepreședinți în CEx. Au drept de vot. Sunt 5 sindicate, sunt 5 lideri.”, a declarat Dăncilă la numai trei ore după eșecul usturător de la prezidențiale.

Sursa foto: realitatea