CODUL PORTOCALIU de ninsoare si viscol a fost restrans la 8 judete. CODUL GALBEN prelungit pana luni seara. UPDATE

Estul si sudul Romaniei se afla, incepand cu ora 20:00, sub cod galben si cod portocaliu de vant puternic, ninsoare si viscol. Avertizarea ANM este valabila pana duminica seara la ora 20:00. 11 judete si Capitala se afla sub incidenta codului portocaliu.

UPDATE DUMINICA 12.30 Administratia Nationala de Meteorologie a restrans codul portocaliu de vant puternic, ninsoare si viscol, avertizarea vizand 8 judete, incepand cu ora 12:00 si pana la ora 18:00. Capitala iese de sub incidenta codului poryocaliu, intrand sub cod galben. Incepand cu ora 18:00 intra in vigoare un cod galben, care vizeaza 12 judete din estul si sud-estul tarii, valabil pana luni, la ora 18:00, relateaza HotNews.

Cod galben

In a doua parte a zilei de duminica, 17 ianuarie in estul si in centrul Munteniei, in Dobrogea si in sudul si centrul Moldovei, precum si in zona Carpatilor de Curbura va continua sa ninga moderat cantitativ, iar vantul va avea intensificari cu viteze de 55…65 km/h, viscolind ninsoarea.

Cod portocaliu

In judetele Buzau, Braila, Ialomita, Calarasi, Tulcea, Constanta, Vrancea si Galati, temporar viscolul va fi puternic, viteza vantului la rafala va depasi 70…80 km/h, reducand vizibilitatea sub 50 m. 

Cod galben de intensificari ale vantului, ninsori

 In intervalul mentionat in estul si sud-estul tarii, ninsorile vor continua, dar vor fi in diminuare, insa vantul va mai prezenta intensificari cu viteze la rafala de 50…70 km/h, viscolind temporar ninsoarea si spulberand zapada depusa anterior.

In urmatoarele zile, scaderea de temperatura va continua si va fi accentuata, astfel ca vremea va deveni geroasa in cea mai mare parte a tarii.

STIRE INITIALA

Astfel, in judetele Buzau, Prahova, Ilfov (inclusiv municipiul Bucuresti), Giurgiu, Ialomita, Calarasi, Braila, Vrancea, Galati, aflate sub cod portocaliu, temporar viscolul va fi puternic, iar viteza vantului la rafala va depasi 70…80 km/h. Zapada va fi troienita si vizibilitatea se va reduce sub 50 m. In judetele Tulcea si Constanta, viscolul va avea intensitatea maxima incepand din primele ore ale zilei de duminica, informeaza meteorologii.

In ceea ce priveste zonele aflate sub cod galben, incepand din aceasta seara, aria ninsorilor se va extinde dinspre Lunca Dunarii si va cuprinde treptat regiunile sudice si sud-estice ale tarii, precum si zona Carpatilor de Curbura. Se va depune strat de zapada consistent, iar vantul va avea intensificari cu viteze de 55…65 km/h, viscolind ninsoarea. 

Meterorologii precizeaza ca in celelalte regiuni, ninsorile vor fi temporare, iar viteza vantului la rafala va fi, in general, de 35..45 km/h.

Sursa foto: dcnews