Academia de Politie: Vom aplica decizia CNATDCU in toate cazurile de plagiat. E analizata lucrarea, nu functia

daniel torje, rector academie politie, lucrari doctorat, plagiat, decizie cnatdcu

Rectorul Academiei de Politie, Daniel Torje, a declarat ca toate deciziile de plagiat date de CNATDCU in cazul unor lucrari de doctorat vor fi puse in aplicare, indiferent cine este autorul, pentru ca nu sunt analizate functii, ci lucrari stiintifice, informeaza News.ro.

Torje a precizat ca Academia de Politie are, din luna martie, un program antiplagiat si ca vor exista sanctiuni inclusiv pentru conducatorii de doctorate, daca se dovedeste ca tezele au fost plagiate.

“In momentul de fata, stim ca exista anumite suspiciuni cu privire la unele lucrari, dar asteptam verdictul unor comisii de specialitate. In urma acelui verdict, dat de catre comisiile CNATDCU, vom sti sa ne indreptam spre acei conducatori de doctorat care nu respecta etica universitara. (…) Vom respecta legea, indiferent de functia autorului lucrarii plagiate. Nu este analizata functia, ci lucrarea stiintifica”, a spus Torje. Rectorul a adaugat ca Academia de Politie are o strategie privind viitorul lucrarilor de doctorat.

“Nu vom mai primi in scoala doctorala decat cadre didactice titular, care se afla sub directa coordonare a rectorului Academiei de Politie si, prin pargiile pe care le avem, vom face in asa fel incat acele teze de doctorat sa nu mai plece din Academia de Politie daca nu respecta rigorile stiintifice”, a mentionat acesta.

Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) mai are in lucru zece dosare de posibil plagiat, anunta, in 30 iunie, presedintele Consiliului, Viorel Barbu, dupa ce CNATDCU a stabilit ca Victor Ponta a plagiat in lucrarea de doctorat si a dispus retragerea titlului de doctor acordat fostului premier. La CNATDCU sunt in analiza si posibile plagiate in lucrarile primarilor Florentin Pandele si Robert Negoita, care si-au luat doctoratul la Academia de Politie “Alexandru Ioan Cuza”.

Potrivit lui Barbu, dosarele cu sesizari despre posibile cazuri de plagiat ii vizeaza si pe ministrul Internelor, Petre Toba, pe fostul vicepremier Gabriel Oprea, fostul ministru al Apararii Mihai Stanisoara, procurorul general adjunct al Romaniei, Bogdan Licu, fostul primar al Sectorului 2, Neculai Ontanu, Loredana-Claudia Radu, Elena Petrescu de la Universitatea de Petrol si Gaze din Ploiesti, Adela Popescu si Dumitru Parvu. Viorel Barbu preciza ca va fi facuta o analiza a scolilor doctorale si vor fi propuse masuri stricte pentru conducatorii de doctorat care au “asemenea accidente”.

Sursa foto: realitatea