Accident aviatic Apuseni: Medicii Valentin Calu si Catalin Pivniceru au fost externati si vor ajunge la Bucuresti

Medicii Valentin Calu (foto) si Catalin Pivniceru au fost externati, marti dimineata, de la Spitalul Judetean de Urgenta Cluj-Napoca, cei doi fiind dusi cu o ambulanta SMURD la aeroportul din Cluj, de unde vor fi transportati în Capitala cu aeronava Cessna Citation donata la SMURD de omul de afaceri Ion Tiriac.

Primul scos din spital, pe o targa, intrucat asa prevede protocolul medical, a fost medicul Valentin Calu de la Spitalul Elias din Capitala, acesta fiind urcat apoi intr-o ambulanta SMURD.

Si doctorul Catalin Pivniceru de la Spitalul “Sfanta Maria” a fost scos din unitatea medicala pe targa si urcat in aceeasi ambulanta, care ii va duce pe cei doi la aeroportul din Cluj. De acolo, medicii vor fi preluati de aeronava donata SMURD de omul de afaceri Ion Tiriac.

Intrebat de jurnalisti cum se simte, medicul Valentin Calu a raspuns: “Foarte bine”.

Coordonatorul SMURD Bucuresti, dr. Bogdan Oprita, a declarat pentru Mediafax ca avionul a decolat marti dimineata spre Cluj, la ora 8.30, de pe Aeroportul “Henri Coanda”. Bogdan Oprita a precizat ca la bordul aeronavei se afla, pe langa echipajul de zbor, un medic si o asistenta de la SMURD Bucuresti.

“Am hotarat ca la bord sa fie, preventiv, si un echipaj SMURD, intrucat starea celor doi medici este buna”, a precizat dr. Oprita.

Managerul Spitalului Judetean de Urgenta din Cluj, Petru Susca, declara, luni, ca cei doi medici au solicitat sa le fie respectata intimitatea, astfel incat nu doresc sa comunice cu presa nici in incinta spitalului si nici pe aeroporturile din Cluj si Bucuresti.

Citeste si: MEDICUL SORIN IANCEU A FOST EXTERNAT, VALENTIN CALU SI CATALIN PIVNICERU VOR PLECA ACASA MARTI

La Spitalul Judetean de Urgenta Cluj-Napoca a ramas internat copilotul Razvan Petrescu, ranit in accidentul aviatic. Copilotul a fost supus, vinerea trecuta, unei a treia interventii chirurgicale. Managerul Spitalului Judetean de Urgenta Cluj-Napoca afirma ca Razvan Petrescu ar mai putea fi supus si altor operatii, decizia in acest sens urmand sa fie luata de medici in aceasta saptamana.

Un alt supravietuitor al accidentului aviatic din 20 ianuarie, medicul Sorin Ianceu, a fost externat luni, de la Spitalul Judetean de Urgenta din Cluj-Napoca.

In urma accidentului aviatic produs in 20 ianuarie in Muntii Apuseni, intr-o zona accidentata, la peste 1.400 de metri altitudine, la granita dintre judetele Cluj si Alba, si-au pierdut viata pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion. In accident au fost raniti copilotul Razvan Petrescu si medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Catalin Pivniceru de la Spitalul “Sfanta Maria” si Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beius, judetul Bihor.

Toate cele cinci persoane ranite in accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi si traumatisme, au fost internate la sectia de terapie intensiva a Spitalului Judetean de Urgenta din Cluj-Napoca. In 21 ianuarie, medicul Radu Zamfir a fost externat de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) din Cluj, ajungand in Capitala la bordul unui avion de linie.

Ulterior, medicul a sustinut o conferinta de presa la Institutul Fundeni, el spunand ca datorita lui Adrian Iovan sunt cinci oameni in viata, dupa ce aeronava a intrat in ceata, a pierdut inaltime si a pierdut un motor. In urma cu o saptamana, medicul Zamfir si-a reluat activitatea.

Sursa foto: voceatransilvaniei.ro