Accident aviatic Apuseni: Parchetul general ia in calcul demararea unei anchete

Procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu, a declarat, joi, inainte de sedinta CSM, ca ia in calcul anchetarea modului in care au actionat autoritatile in cazul accidentului aviatic din Muntii Apuseni, in urma caruia doua persoane au murit si alte cinci au fost ranite.

“Dosarul se instrumenteaza de colegii nostri de la Parchetul de pe Curtea de Apel Alba-Iulia. Ancheta de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba-Iulia vizeaza accidentul aviatic. (…) In momentul in care vom lua o hotarare in acest sens, cu siguranta opinia publica va fi informata”, a spus Tiberiu Nitu, inainte de sedinta Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

El a aratat ca ministrul Radu Stroe trebuia sa organizeze de indata o celula de criza la MAI, adaugand ca, daca ar fi facut acest lucru, echipele s-ar fi coordonat si nu ar fi pierdut timp pretios.

“Pentru ca nu era de ajuns acest lucru, ministrul Stroe adânceste drama si durerea familiilor si prietenilor celor care au pierit, prin declaratii naucitoare, declaratii sfidatoare si care reflecta nu numai lipsa de inteligenta, dar si de umanitate. Cum poti sa spui ca regreti accidentul pentru ca s-a intamplat in mandatul tau?”, a spus Predoiu.

Pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion si-au pierdut viata dupa ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul caruia se afla un echipaj medical a aterizat fortat, luni dupa-amiaza, intr-o zona muntoasa accidentata, la peste 1.400 de metri altitudine, la granita judetelor Cluj si Alba.

In urma accidentului au fost raniti copilotul Razvan Petrescu si patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Catalin Pivniceru de la Spitalul “Sf. Maria” si Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beius, judetul Bihor.

Echipa medicala din avion mergea de la Bucuresti la Oradea, unde urma sa preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.

Epava avionului si victimele au fost gasite de un padurar, dupa o cautare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, politisti, salvamontisti, angajati ai Parcului National Munti Apuseni si localnici.

Pilotul Adrian Iovan a fost gasit incarcerat, iar studenta era in stop cardio-respirator, cu hipotermie severa, nemaiputând fi salvata.

Premierul Victor Ponta a anuntat, miercuri, ca secretarul de stat din Ministerul de Interne Constantin Chiper (PNL) va fi demis si va cere inlocuirea directorului general si a directorului de operatiuni ROMATSA, dar si a sefului STS, pentru deficiente inacceptabile in cazul accidentului din Cluj.

El a precizat ca solicitarea de schimbare a conducerii ROMATSA (Administratia Româna a Serviciilor de Trafic Aerian) va fi adresata, conform legii, Consiliului de Administratie, iar cea de inlocuire a sefului Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS), Marcel Opris, va fi inaintata in Consiliul Suprem de Aparare a tarii (CSAT).

Premierul a aratat ca, la nivelul Ministerului de Interne, ROMATSA si STS, lucrurile au functionat inacceptabil de incet si fara asumarea autoritatii si a responsabilitatii, iar interventia de luni a fost un esec.

Acestea sunt si concluziile preliminare ale raportului privind modul in care reprezentantii institutiilor statului au intervenit dupa producerea accidentului aviatic, respectiv existenta unor deficiente inacceptabile, care necesita imbunatatirea sistemului de interventie.
Directorul general al ROMATSA, Aleodor Frâncu, a demisionat miercuri, el declarand ca a luat aceasta decizie “pentru linistea si stabilitatea institutiei”, dar ca nu are nimic sa-si reproseze.

Si seful Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, Ion Burlui, a demisionat miercuri, ca urmare a situatiei privind interventia in cazul accidentului aviatic din Muntii Apuseni. Burlui declara ca a demisionat “din demnitate” si pentru a nu exista suspiciuni asupra colegilor sai care au intervenit in teren, dupa accidentul aviatic.