ACCIDENT AVIATIC SIBIU: Doi dintre militarii decedati au fost INMORMANTATI luni cu ONORURI MILITARE

Doi dintre militarii care au murit in accidentul de elicopter produs, vineri, in judetul Sibiu, au fost INMORMANTATI, luni, cu ONORURI MILITARE, in Cimitirul Militar din Cluj-Napoca.

Primul care a fost INMORMANTAT, luni, a fost comandorul Artur-Grigore Palfi, in varsta de 46 de ani, slujba religioasa fiind oficiata dupa ritul reformat. Pe sicriul acestuia, invelit in tricolorul Romaniei, a fost asezata o macheta a unui elicopter militar, care a si fost ingropata odata cu sicriul.

Preotul reformat care a oficiat slujba a spus ca “pilotii nu mor, ci zboara mai departe spre cer, spre bunul Dumnezeu”.

La finalul slujbei, Garda Militara a prezentat onorul, iar in momentul coborarii sicriului in groapa au fost trase trei salve de pusca, in memoria militarului.

Tot in Cimitirul Militar din Cluj-Napoca a fost INMORMANTAT, aproximativ o ora si jumatate mai tarziu, capitanul medic Rares-Cosmin Moldovan, de 34 ani.

Citeste si: ACCIDENT AVIATIC SIBIU: Trupurile MILITARILOR decedati au fost transportate la Slatina, Pitesti, Alba-Iulia si Campia Turzii

Ceremonia religioasa a fost oficiata de un sobor de preoti in frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicut.

Si Rares-Cosmin Moldovan a fost inmormantat cu onoruri militare.

La cele doua ceremonii funerare au fost prezente sute de persoane, intre care rude ale celor doi militari, colegi de la Baza Aeriana 71 Campia Turzii, militari ai Diviziei 4 Infanterie “Gemina”, subprefectul de Cluj, Dan Codrean, seful Statului Major al Fortelor Aeriene, generalul Laurian Anastasof.

Marti urmeaza sa fie INMORMANTATI militarii Dorin Fodor, in comuna Taga, Vasile Marian Gadalean, in comuna Bontida, iar Constantin Dorin Filip la Tarnaveni, judetul Mures, si Razvan Moldovan, in Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.

Elicopterul militar care s-a prabusit vineri, in jurul orei 10.50, intr-o zona impadurita, in apropiere de Stejaris, aflata intre localitatile Laslea, Malancrav si Iacobeni din judetul Sibiu, apartinea Bazei Aeriene 71 Campia Turzii.

Citeste si: ACCIDENT AVATIC SIBIU: Cei doi POLITISTI care au ajuns primii la locul tragediei au primit PLACHETA DE ONOARE a MAI

Opt militari din aparatul de zbor au murit, iar cei doi supravietuitori au fost preluati de un elicopter SMURD si dusi initial la UPU a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta din Targu Mures, de unde au fost transferati la Spitalul de Arsi din Bucuresti.

Trupurile militarilor morti in accidentul aviatic au fost duse, vineri seara, la Laboratorul de Medicina Legala (LML) Sibiu, pentru a fi facute autopsiile.

Duminica, la Academia Fortelor Terestre din Sibiu a avut loc o ceremonie religioasa in memoria celor opt militari morti, iar apoi trei sicrie au fost transportate cu camioane militare spre Slatina, Pitesti si Alba Iulia, iar celelalte cinci cu un avion militar, la Baza Aeriana 71 Campia Turzii, unde a avut loc o alta ceremonie religioasa. Ulterior, trupurile neinsufletite au fost predate familiilor pentru inmormantare.

Ancheta in cazul accidentului a fost preluata de Parchetul Militar Cluj.

Sursa foto: romaniatv.net