Accident grav pe Autostrada A1, soldat cu un mort și patru răniți

Accident grav pe Autostrada A1. O persoană a decedat şi alte patru au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut, duminică, pe Autostrada A1 Deva – Nădlac, în zona localităţii Ortişoara din judeţul Timiş, traficul rutier în zonă fiind oprit momentan, a informat Centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Potrivit sursei citate, pe Autostrada A1 Deva – Nădlac, la kilometrul 516, în zona localităţii Ortişoara, judeţul Timiş, a avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un autoturism.

Şoferul acestuia a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, intrând într-un parapet marginal. În urma evenimentului au rezultat 5 victime, dintre care o persoană decedată, alta rănita grav şi celelalte trei rănite uşor.

Circulaţia rutieră este oprită momentan pentru efectuarea cercetării locului faptei.

Sursa foto: realitatea