Acordul de INCETARE A FOCULUI a intrat in vigoare in YEMEN

Un ACORD DE INCETARE A FOCULUI a intrat in vigoare marti la ora 12.00 locala (09.00 GMT) in YEMEN, cu putin timp inainte de inceperea NEGOCIERILOR DE PACE planificate in Elvetia sub egida ONU, au anuntat reprezentantul Yemenului la ONU, Ismail Ould Sheikh Ahmed, si coalitia militara araba care efectueaza o interventie in Yemen sub comandament saudit, informeaza DPA si AFP.

Oficialul yemenit a anuntat ‘inceperea incetarii ostilitatilor in Yemen’, subliniind ca este vorba despre ‘prima etapa critica’ in vederea stabilirii unei ‘paci durabile’ in aceasta tara, potrivit unui comunicat al Natiunilor Unite.

Armistitiul de sapte zile a intrat in vigoare la ora programata, a declarat generalul de brigada saudit Ahmed Assiri, purtatorul de cuvant al coalitiei arabe care a intervenit in Yemen in luna martie in sprijinul fortelor guvernamentale care lupta impotriva rebelilor siiti acuzati de legaturi cu Iranul.

CITESTE SI: STATUL ISLAMIC ESTE AMENINTAT DE O NOUA COALITIE ISLAMICA ANTITERORISTA

Purtatorul de cuvant al ONU, Ahmed Fawzy, a afirmat ca echipele de negociere reprezentand guvernul presedintelui Abd Rabu Mansour Hadi, recunoscut international, si rebelii houthi si aliatii lor au ajuns pentru discutii, care vor dura atat timp cat este necesar.

Cu toate acestea, in pofida intrarii in vigoare a armistitiului, locuitorii din centrul si sudul Yemenului au anuntat atacuri cu obuze de mortiera lansate de rebelii houthi, care controleaza capitala Sanaa si cea mai mare parte a nordului tarii.

Sursa foto: AFP