Actriță principală din serialul „Smallville”, arestată pentru trafic de carne vie! Foto în articol

Una dintre actrițele principale ale serialului american „Smallville”, Allison Mack, în vârstă de 35 de ani, a fost acuzată că a recrutat femei în cadrul unei societăți secrete, iar mai apoi, acestea au fost forțate să întrețină relații sexuale cu liderul societății, Keith Raniere.

Actriţa americană a fost arestată vineri sub acuzaţii de trafic de carne vie și conspirație, însă ea își susține în continuare neimplicarea, pledând „nevinovat” în cadrul unei audieri de la tribunalul federal din Brooklyn. Judecătoarea care a audiat-o, Cheryl Pollak, refuză să o elibereze pe aceasta în momentul de față, și așteaptă ca actrița să aducă dovezi solide cu privire la nevinovăția sa, în cadrul unei audieri viitoare, ce este programată luni. “Alegaţiile din actul de acuzare sunt doar atât, alegaţii”, a susținut Sean Buckley, avocatul lui Allison Mack, la audierea de vineri. Acesta s-a abținut de la alte declaraţii, în momentul ieșirii din tribunal.

Citește și: RICHARD GERE S-A ÎNSURAT CU O TINERICĂ! CUM ARATĂ A TREIA SOȚIE A STARULUI! FOTO ÎN ARTICOL

Se vehiculează că actrița Allison Mack era părtașa lui Keith Raniere, care este liderul unei rețele de grupuri de dezvoltare personală, și că se ocupa cu racolarea femeilor interesate de aceste grupuri, însă toată operațiunea era doar o fațadă, în spatele acesteia ascunzându-se de fapt o societate secretă ce avea ca scop forțarea femeilor să întrețină relații sexuale cu Raniere, acesta din urma însemnându-le cu inițialele lui, într-un fel de ritual, conform Reuters.

Societatea avea sediul în Albany, New York și era denumită „Nxivm”. Procurorii au declarat că în cadrul societății au fost racolate în jur de 50 de victime, și că acestea erau supuse unor diete pentru a-și menține silueta suplă, pentru a fi „potrivite” în viziunea lui Raniere. 

Femeilor li se promitea faptul că dacă urmează pașii pe care societatea îi propune vor fi mai puternice și vor dobândi tărie de caracter, însă de fapt acestea erau înfometate.„Sub pretextul dorinţei de a le întări mental, ea le-a înfometat pe femei până când s-au potrivit idealului sexual al celuilalt acuzat şi a vizat femei vulnerabile”, a declarat procurorul adjunct Moira Kim Penza, la audierea de vineri. Procurorii susțin de asemenea că Allison Mack a fost cea care l-a ajutat pe Raniere să le contacteze pe femei, în schimbul unor beneficii financiare şi de altă natură. 

Cei doi neagă acuzațiile, iar Raniere a publicat pe site-ul „societății de dezvoltare personală”, o scrisoare deschisă, în care susținea că este „profund întristat” de acuzații, și neagă abuzurile potrivit cărora a fost condamnat, fără drept de eliberare pe cauțiune.  

Sursa foto: BBC