Adio Băsescu! Elena Udrea i-a dat o lovitură neașteptată fostului președinte

Elena Udrea i-a aplicat o lovitură neașteptată lui Traian Băsescu! Blonda l-a lăudat pe Tăriceanu, după ce șeful Senatului l-a criticat dur pe Iohannis și l-a asemănat cu Traian Băsescu!

Tăriceanu a luat foc după ce a fost interceptat de DNA. “Atâta vreme cât un președinte se sprijină în continuare pe instituțiile de forță și nu-i pasă de încălcarea grosolonă a drepturilor și libertăților cetățenești, înseamnă că este o marionetă, care este folosită de către cei care au creat această ordine strâmbă și vor să o mențină. (…) Aceasta este realitatea crudă și neplăcută. (…) El face aceeași greșeală pe care a făcut-o predecesorul său, Traian Băsescu, de a folosi aceste forțe represive ale statului pentru a tranșa lupta politică, de a-și elimina adversarii și o face amplu și grosolan. A preluat aceleași metehne de la Băsescu, mai puțin calitățile lui.”, a adăugat Tăriceanu.

“După 11 ani de la “bilețelul roz”, azi îi dau dreptate lui Tăriceanu și îi apreciez poziția curajoasă, constanța și argumentată în favoarea reinstaurarii democrației și împotriva abuzurilor pe care le comit în România, reprezentații puterii oculte a serviciilor secrete și a justiției de tip “câmp tactic”.

Viața nu încetează să ne ofere șansa de a învață din greșelile trecutului…”, a scris Elena Udrea pe Facebook. Un semnal clar că relațiile dintre blondă și fostul președinte s-au terminat.

Sursa foto: realitatea