ADIO FARA REGRETE! UE nu mai este interesata sa negocieze aderarea TURCIEI

Uniunea Europeana (UE) nu intentioneaza sa deschida, in “actualul context”, noi capitole de negociere pentru aderarea Turciei, a anuntat Presedintia Consiliului UE. “In circumstantele actuale, nu este prevazuta deschiderea unor noi capitole de negociere”, a anuntat Presedintia slovaca a Consiliului Uniunii Europene, transmite Le Figaro, citat de Mediafax.

Uniunea Europeana a criticat dur actiunile de reprimare aplicate de Administratia Recep Tayyip Erdogan dupa tentativa de lovitura de stat din 15 iulie. Amintim ca regimul Erdogan a atras critici dure din partea liderilor UE, dar si SUA, dupa ce a anuntat ca ia in considerare reintroducerea pedepsei cu moartea dupa tentativa de lovitura de stat din iulie.

Totodata, oficialii europeni au cerut in nenumarate randuri sa inceteze epurarile in Turcia, unde zeci de mii de oameni au fost demisi si arestati in ultimele luni. Turcia a folosit criza refugiatilor ca parghie pentru a forta un acord cu UE in vederea aderarii.

Sursa foto: bbc