Adrian Corduneanu, eliberat înainte de termen! Cristi Danileț, parte din completul care a decis eliberarea temutului interlop

Adrian Corduneanu a fost condamnat pentru șantaj la aproape cinci ani de detenție, însă va ieși din penitenciar cu doi ani mai devreme decât prevedea sentința magistraților, scrie Ziar de Cluj.

Cunoscutul interlop Adrian Corduneanu a fost eliberat înainte de termen, printr-o decizie a magistraților de la Tribunalul Cluj. Unul din cei care au decis că temutul Corduneanu poate părăsi penitenciarul mai devreme este cunoscutul magistrat Cristi Danileț. Al doilea magistrat din completul care a stabilit că eliberarea condiționată se impune în cazul lui Corduneanu se numește Marius Lupea.

“Adrian Corduneanu a fost eliberat luni din penitenciar, printr-o decizie dată de magistrații Tribunalului Cluj. Adrian Corduneanu era condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza art.4251 alin.7 pct.2 lit.a C.pr.pen. rap. la art.597 alin.8 C.pr.pen. admite contestaţia formulată de condamnatul Corduneanu Adrian deţinut în prezent în Penitenciarul Satu Mare, împotriva sentinţei penale nr.154/18.02.2019 a Judecătoriei Gherla (pronunţată în dosarul nr.***/****/2019), pe care o desfiinţează în întregime. Soluţionând cauza, în temeiul art.587 alin.1 C.pr.pen. dispune liberarea condiţionată a condamnatului C.A. din executarea pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.787/2017 a Judecătoriei Iaşi. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat, la fond şi în contestaţie, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 01.04.2019”, se arată în soluția definitivă dată de Tribunalul Cluj, conform sursei citate.

Sursa foto: adevarul