ADRIAN CRISTEA, in negocieri avansate cu RAPID

Valerii Moraru, noul actioar majoritar al echipei de fotbal Rapid Bucuresti, a inceput negocierile cu Adrian Cristea, fostul mijlocas al Stelei, in vederea unui transfer al acestuia la gruparea de sub Podul Grant.

Surse apropiate clubului giulestean dau ca avansat stadiul tratativelor dintre cele doua parti, mijlocasul in varsta de 30 de ani urmand sa evolueze pentru Rapid intr-o partida amicala programata a se desfasura miercuri seara.

Adrian Cristea este in acest moment jucator liber de contract, dupa o experienta nereusita sub tricoul campioanei Romaniei, Valerii Moraru aratandu-se extrem de interesat de a-l aduce la Rapid, pana la finalul sezonului abia inceput.

In partida de verificare cu Juventus Bucuresti, Ionel Ganea il va folosi si pe portarul Emilian Dolha, aflat in probe, precum si doi fotbalisti spanioli. Unul dintre acestia este fundas central si se pregateste de cateva zile cu lotul formatiei Rapid, iar cel de-al doilea evolueaza pe postul de mijlocas la inchidere si urmeaza sa ajunga in cursul aceastei zile la Bucuresti.

CITESTE SI: LIGA I: FC RAPID-GAZ METAN 1-1 (1-0) / PANCU INSCRIE, BORNESCU “EGALEAZA”! VIDEO

Mijlocasul Adrian Cristea a evoluat ultima oara la Steaua, grupare cu care si-a reziliat contractul la nceputul acestui an. La sfarsitul lunii iulie el s-a pregatit cateva zile cu lotul formatiei Universitatea Cluj, insa nu a ajuns la un acord cu conducerea gruparii ardelene. in cariera sa de pana acum, Cristea a mai jucat la Politehnica Iasi, Dinamo Bucuresti, Universitatea Cluj, Petrolul Ploiesti si Standard Liege.