ADRIAN CURAJ: As vrea ca elevii sa stea mai mult la scoala, dar sa nu aiba teme excesive acasa

Ministrul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, ADRIAN CURAJ, considera ca elevii ar trebui sa stea mai mult la scoala, unde sa primeasca si o masa calda, si sa nu aiba teme excesive, astfel incat, atunci cand ajung acasa, ei sa poata avea si alte activitati in afara celor scolare, scrie Agerpres.

“Eu as vrea sa stea mai mult (la scoala – n.r.), pentru ca toata experienta internationala e legata de un copil care sta la scoala destul de mult. Scoala dupa scoala este importanta. Exista si o masa calda in cele mai multe tari dezvoltate si Romania nu are de ce sa nu se considere o tara dezvoltata. Atunci cand ajung acasa, dupa ce stau mai mult, sa nu aiba teme excesive si sa se ocupe de alte lucruri care (…) sa-i faca intregi ca oameni”, a declarat Curaj, duminica, la Pro TV.

Intrebat daca acest proiect este posibil in Romania, ministrul a afirmat ca “este realist si posibil in foarte multe zone”.

El a aratat ca in zonele rurale scolile sunt inchise incepand cu ora 13.00. “De ce sa nu tinem mai mult copiii acolo, de ce sa nu lucram cu ei si sa nu folosim infrastructura educationala acolo?”, a spus Adrian Curaj.

In ceea ce priveste masa calda, demnitarul a apreciat ca acest proiect se poate pune cel mai bine in practica in mediul rural, unde exista produse alimentare naturale. Dincolo de asta, a explicat Curaj, un astfel de plan poate avea impact asupra mediului economic local.

“S-ar putea ca initiativa privata sa aduca acea masa calda la un cost rezonabil, folosind ingredientele locale la o calitate pe care nici nu ne-am astepta s-o avem acum”, a adaugat ministrul. 

El si-a exprimat speranta ca in toamna sa existe deja un proiect-pilot in acest caz.