ADRIAN DUICU ramane in AREST preventiv

DOCTORAT PLAGIAT! Cum arata teza COPY-PASTE a lui ADRIAN DUICU, "doctor in stiinte militare"

Curtea de Apel Bucuresti a respins, luni, contestatia fostului presedinte al Consiliului Judetean Mehedinti ADRIAN DUICU la decizia de prelungire a arestului preventiv.

Decizia magistratilor nu este definitiva si poate fi contestata la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In acest dosar, ADRIAN DUICU este urmarit penal de procurorii DNA pentru sapte infractiuni, printre care trafic de influenta, cumparare de influenta si instigare la dare de mita.

Procurorii DNA sustin ca ADRIAN DUICU i-a promis lui STEFAN PONEA ca isi va folosi influenta asupra mai multor functionari publici (membri ai Guvernului, functionari publici din conducerea MAI, seful IGPR) ca sa il mentina temporar pe acesta in functia de sef al IPJ Mehedinti iar la o data ulterioara sa il numeasca intr-o functie de conducere la Inspectoratul General al Politiei Romane, si anume, director adjunct al Directiei de Ordine Publica, precum si sa o numeasca pe sotia lui Ponea intr-o functie de conducere la DNA.

Citeste si: Ponta afirma ca NU L-A CHEMAT niciodata pe Toba la Guvern pentru a discuta cu Duicu

De asemenea, Duicu a promis ca isi va exercita influenta asupra membrilor Consiliului Local al municipiului Orsova, pentru a-i determina sa aprobe scoaterea din domeniul public si concesionarea catre o alta persoana din familia lui Ponea, la un pret “convenabil”, a doua suprafete de teren (in suprafata totala de aproximativ 200 de metri patrati, terenuri situate in centrul municipiului Orsova si reprezentand acostamentul unei strazi).

DNA mentioneaza ca ADRIAN DUICU i-a pretins sefului IPJ Mehedinti sa il ajute sa obtina o hotarare care sa ii fie favorabila, intr-un dosar in care era acuzat de incompatibilitate de catre Agentia Nationala de Integritate.

De asemenea, Duicu i-a solicitat directorului unui post de televiziune locala (controlat in fapt de seful CJ) sa determine alte persoane sa-i ofere unei asistente de la Spitalul Judetean de Urgenta Mehedinti o suma de bani, in schimbul eliberarii unei adeverinte medicale si, totodata, sa filmeze cu o camera ascunsa momentul in care asistenta ar fi primit aceasta suma de bani.

DNA sustine ca persoanele instigate au incercat sa ii dea asistentei suma de bani in vederea eliberarii unei adeverinte medicale, insa aceasta a refuzat sa primeasca banii.

Citeste si: REFERATUL DNA in cazul DUICU: PETRE TOBA s-a prezentat la Guvern la SOLICITAREA premierului VICTOR PONTA

In perioada mai-septembrie 2013, ADRIAN DUICU si alti doi functionari au permis unor persoane neautorizate (reprezentantii unui furnizor de echipamente medicale si ai unei societatii de leasing) accesul la informatii care, la acel moment, nu erau destinate publicitatii.

In ianuarie 2014, ADRIAN DUICU a determinat doua persoane din subordine sa ii puna la dispozitie unui protejat al sau subiectele pentru un concurs pentru ocuparea unei functii de sef serviciu la CJ Mehedinti, care ulterior a castigat, in conditiile in care se inscrisesera si alte persoane.

In decembrie 2013, el si-a folosit autoritatea si influenta in scopul de a obtine foloase necuvenite pentru doua firme care opereaza, fiecare dintre ele, cate un post local de televiziune (societati controlate in fapt de Duicu).