Adrian Iovan a anuntat Romatsa ca va cobori la o altitudine de 2.100 de metri din cauza cetii

Pilotul Adrian Iovan a avut ultima convorbire cu cei de la Romatsa dupa ce a trecut de Sibiu, cand a anuntat ca va cobori la o altitudine de 2.100 de metri, mai mica decat cea normala, pentru ca nu vedea nimic din cauza cetii, a declarat luni, pentru Mediafax, presedintele Romatsa, Aleodor Francu.

Directorul Romatsa, Aleodor Francu, a precizat ca aeronova condusa de Iovan a plecat in scop umanitar, pilotul avand ultima convorbire cu ei dupa ce a depasit zona Sibiului.

Pilotul ar fi anuntat atunci ca va cobari la 2.100 de metri, din cauza conditiilor meteo nefavorabile, explicand ca nu vede nimic din cauza cetii.

“A coborat pentru a vedea spatiul. In acel moment, s-a pierdut legatura cu el. De la inceput, s-a stiut ca sunt conditii meteo nefavorabile, dar au plecat in aceasta cursa umanitara. si faptul ca a reusit sa coboare aeronava intr-o zona extrem de dificila din punct de vedere al reliefului si al conditiilor meteorologice este un succes al pilotului”, a declarat presedintele Romatsa.

Francu a mai spus ca echipa medicala era asteptata sa ajunga la Oradea in jurul orei 16.00 si a precizat ca nu exclude ca la aparatul de zbor sa fi aparut probleme tehnice.

Una dintre victimele accidentului aviatic de luni dupa-amiaza, din Muntii Apuseni, a murit, a declarat, in cursul serii, purtatorul de cuvant al ISU Alba, Alina Marescu, fara a preciza numele acesteia.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Alba, Alina Marescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX ca o persoana din cele sapte aflate in avionul care a aterizat fortat a murit, iar celelalte sase victime au fost preluate de echipele de salvare si vor fi coborate pana in comuna Horea, de unde vor fi preluate de ambulante.

Alina Marescu a spus ca persoana decedata este un barbat, fara a oferi alte detalii.

Printre persoanele ranite mai grav se aflau o studenta si pilotul Adrian Iovan, care a ramas incarcerat intre fiarele avionului.