Adrian Nastase afla pe 21 august daca va fi eliberat conditionat

Adrian Nastase afla pe 21 august daca va fi eliberat conditionat

Tribunalul Ilfov a decis data la care se va judeca contestatia DNA privind eliberarea conditionata a lui Adrian Nastase. Astfel, fostul premier e va afla pe 21 august daca va parasi sau nu Penitenciarul Jilava, decizia fiind una definitiva.

ADRIAN NASTASE a ispasit deja o treime din pedeapsa de 4 ani si 6 luni. 

Judecatoria Sectorului 4 (JS4) a decis, in 23 iulie, ca fostul premier ADRIAN NASTASE, condamnat la patru ani si sase luni de inchisoare in dosarele “Zambaccian” si “Trofeul calitatii”, poate fi eliberat conditionat, in urma executarii unei treimi din pedeapsa.

Decizia din 23 iulie nu este definitiva. In aceeasi zi, DNA a anuntat ca va contesta hotararea instantei.

Magistratii de la JS4 au analizat propunerea de eliberare conditionata inaintata de comisia responsabila din Penitenciarul Jilava, potrivit careia Nastase “a avut un comportament foarte bun pe perioada detentiei, nefiind sanctionat disciplinar”.

Citeste si: CATALIN PREDOIU, acuzat de Adrian Nastase de PLAGIAT!

“Astfel, potrivit caracterizarii atasate la dosar, petentul condamnat a participat in mod constant la activitatile de educatie si asistenta psihosociala desfasurate la nivelul sectiei de detinere, implicandu-se cu precadere in actiuni de instruire si influentare pozitiva a celorlalte persoane private de libertate. Totodata, urmare a participarii la activitatile de educatie a fost recompensat de opt ori, fara ca pe intreaga perioada de detentie sa fi fost sanctionat disciplinar. A publicat trei lucrari stiintifice (in decembrie 2012, mai 2014 si iunie 2014) pentru care s-au considerat 105 zile executate din durata pedepsei. Toate aceste aspecte ultim mentionate in referire la petentul condamnat formeaza instantei opinia ca pe parcursul detentiei comportamentul petentului condamnat a fost unul foarte bun, asa cum si unitatea de penitenciar a apreciat in caracterizarea inaintata la dosar”, se arata in motivarea deciziei instantei.

Citeste si: Cum MOTIVEAZA judecatorii eliberarea conditionata a lui ADRIAN NASTASE

Instanta apreciaza ca “exista premisele ca timpul executat a fost suficient pentru reeducarea condamnatului si ca acesta, prin participarea activa la programele desfasurate in vederea pregatirii graduale pentru liberare, si-a format si consolidat o atitudine corecta fata de valorile sociale, fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala, scopul preventiv si educativ al pedepsei fiind atins, iar functiile de exemplaritate si eliminare temporara ale pedepsei fiind indeplinite, astfel incat in viitor sa se incadreze intr-o viata normala, parasind campul infractional”.

In 24 iunie, Curtea de Apel Bucuresti a decis, dupa contopirea condamnarilor primite de fostul premier in dosarele “Trofeul calitatii” si “Zambaccian”, sa adauge un spor de sase luni la pedeapsa de patru ani pe care o executa fostul premier din 6 ianuarie.

Din pedeapsa lui ADRIAN NASTASE a fost scazuta perioada in care a stat in penitenciar, respectiv noua luni (272 de zile), din 20 iunie 2012 pana in 18 martie 2013, cand a executat pedeapsa de doi ani primita in dosarul “Trofeul calitatii”.

Instanta suprema i-a condamnat in 6 ianuarie, in dosarul Zambaccian, pe Adrian Nastase la patru ani de inchisoare cu executare, pe sotia acestuia, Dana Nastase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. ADRIAN NASTASE a fost incarcerat in aceeasi zi.

In 20 iunie 2012, ADRIAN NASTASE a fost condamnat definitiv, tot de instanta suprema, la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul “Trofeul calitatii”. El a fost incarcerat in 26 iunie 2012 si pus in libertate la 18 martie 2013, dupa ce Tribunalul Bucuresti a admis cererea lui de eliberare conditionata.