Adrian Năstase răbufnește: Nu cumva cel mai bun candidat la președinție ar fi Traian Băsescu?

Fostul premier Adrian Năstase lansează o ipoteză șoc pe blogul personal. Acesta se întreabă, retoric, dacă nu cumva cel mai bun candidat la președinție ar fi chiar Traian Băsescu, în prezent senator, fost șef de stat vreme de două mandate.

“Care credeți că este rațiunea pentru care orașul Bușteni este o stațiune de „interes național”? Întrebarea se adresează, în special, celor care se vor întoarce, astăzi (n.red. duminică), acasă, pe Valea Prahovei.

În altă ordine de idei, rog aceleași persoane (de fapt, pe cei care l-au votat de două ori pe Băsescu), inclusiv pe cei de la Ziare.com, să se gândească dacă cel mai bun candidat la președinție, în acest an, nu ar fi Traian Băsescu – cel care a anulat, în 2005, proiectul de autostradă Comarnic-Brașov, pe motiv de „tain pentru Raffarin” (Constituția nu cred că ar fi un așa mare obstacol!)”, scrie Adrian Năstase pe blogul personal.

Sursa foto: adevarul