Adrian Radulescu si-a RETRAS candidatura pentru sefia PMP si o sustine pe UDREA

Presedintele Partidului Miscarea Populara (PMP) Dambovita, ADRIAN RADULESCU, si-a anuntat RETRAGEREA din cursa pentru sefia PMP, formatiune care isi alege conducerea in cadrul primului CONGRES, potrivit unui comunicat al PMP.

Presedintele PMP Dambovita si-a declarat, in schimb, sustinerea pentru candidatura Elenei Udrea si proiectul ei pentru partid si pentru Romania.

Citeste si: SONDAJ IRES: ROMANII O VAD PE ELENA UDREA IN FRUNTEA PMP

“Sunt om de echipa si am suficienta experienta politica incat sa inteleg ce drum trebuie sa urmeze Miscarea Populara pentru a deveni principalul partid de centru-dreapta din Romania. Avem nevoie de un lider autentic, care sa adune oamenii in jurul lui, gata sa munceasca 24 de ore pe zi daca este nevoie, care sa se lupte cu adversarii politici si sa fie si carismatic. De aceea, cred ca solutia este Elena Udrea. M-am inscris primul in aceasta competitie, inainte ca ea sa se inscrie, asa ca acum am decis sa ma RETRAG si sa ii acord Elenei Udrea sustinerea mea”, a declarat ADRIAN RADULESCU.

Primul CONGRES al Partidului Miscarea Populara, la care va fi aleasa conducerea formatiunii, se va desfasura sambata, la Palatul Parlamentului, cu incepere de la ora 11.00, la reuniune fiind asteptata participarea a aproximativ 1.200 de delegati ai organizatiilor din tara si din diaspora.

Citeste si: COLEGIUL NATIONAL AL PMP SE REUNESTE PENTRU A VALIDA LISTA FINALA A CANDIDATILOR LA CONDUCEREA PARTIDULUI

In cadrul CONGRESULUI vor fi alesi presedintele, vicepresedintii, secretarul general si cei doi secretari generali adjuncti si va fi stabilita structura unui Consiliu Executiv National, viitorul organ de conducere al partidului, care va fi compus in total din 24 de membri.

In cursa pentru functia de presedinte al PMP au mai ramas Elena Udrea, Adrian Papahagi, Daniel Funeriu si Gelu Visan.

Sursa foto: ziuanews.ro