AFGANISTAN: Cinci MORTI si cinci RANITI dupa PRABUSIREA unui ELICOPTER

Cinci PERSOANE, dintre care doi angajati ai Royal Air Force (RAF), au MURIT in urma unui ACCIDENT de ELICOPTER ce a avut loc, duminica, in AFGANISTAN. Inca cinci PERSOANE au fost RANITE in urma incidentului.

ELICOPTERUL Puma Mk 2 incerca sa aterizeze la KABUL, in zona in care se afla sediul NATO al misiunii de instruire Resolute Support, arata RAF. Purtatorul de cuvant al Ministerului britanic al Apararii a transmis ca anunta cu regret moartea a doua persoane care faceau parte din Royal Air Force.

Acesta a adaugat ca a inceput o ancheta pentru a afla cauza PRABUSIRII ELICOPTERULUI, dar a precizat ca a fost cu siguranta vorba despre un accident si nu un atac. Oficialul britanic a mentionat ca familiie celor doua victime au fost anuntate, dar roaga presa sa mai astepte pana sa faca cunoscute numele.

Sursa foto: bbc