AGRICULTURA a contribuit la INCALZIREA GLOBALA aproape la fel de mult ca DEFRISARILE – STUDIU

Agricultura a contribuit la schimbarile climatice aproape la fel de mult ca defrisarile, prin intensificarea incalzirii globale, potrivit unei cercetari americane care a masurat cantitatea de carbon preluata din sol prin cultivarea acestuia, relateaza Reuters.

Aproximativ 133 de milioane de tone de carbon au fost inlaturate pana la o adancime de doi metri de pe suprafata Pamantului, in ultimele doua secole, prin agricultura, ritm care s-a intensificat, se arata in studiul publicat de PNAS, o publicatie a Academiei Nationale de Stiinte.

Incalzirea globala este provocata in mare parte de acumularea de dioxid de carbon in atmosfera, generat de arderea carburantilor fosili si reducerea numarului de arbori care altfel ar fi absorbit gazele cu efect de sera.

Cercetarea a aratat contributia semnificativa a agriculturii la acest fenomen, a spus Jonathan Sanderman, cercetator al solului la Woods Hole Research Center in Falmouth, Massachusetts, unul dintre autorii studiului.

In timp ce solul absoarbe carbonul din materie organica, de la plante si arbori care se descompun, agricultura a contribuit la epuizarea acumularilor de carbon din sol, a spus el. Carbonul este eliminat din sol prin recoltarea culturilor, iar metodele de arare pot accelera erodarea si descompunerea.

Cantitatea de 133 de miliarde de tone de carbon pierduta din sol este comparabila cu cea de circa 140 de miliarde de tone pierduta prin defrisari, marea majoritate produsa de la jumatatea anilor 1800 si Revolutia Industriala.

Sursa foto: adevarul