Alec Baldwin: “Renunt”

Actorul Alec Baldwin a declarat, intr-un interviu pentru cel mai nou numar al revistei “New York”, ca va trebui, cel mai probabil, sa isi faca bagajele si sa isi ia la revedere de la orasul sau indragit New York, relateaza Daily Mail in editia sa electronica.

Articolul despre problemele lui Alec Baldwin, intitulat “I Give Up” (“Renunt”), descrie relatia tensionata a actorului in varsta de 55 de ani cu Shia LaBeouf, dar si disputa pe care acesta o are cu reteaua americana de televiziune MSNBC, disputa in urma caruia talk show-ul sau, “Up Late”, a fost anulat.

Emisiunea gazduita de starul de televiziune a fost oprita la sfarsitul lunii noiembrie de postul de televiziune in urma insultelor adresate unui fotograf din New York, pe care un grup de aparare a drepturilor homosexualilor le-a considerat homofobe, insulte pentru care actorul si-a cerut ulterior scuze.

Citeste si: OSCAR 2014: Cine sunt favoritii caselor de pariuri

Tot la sfarsitul anului 2013, Baldwin se plangea de incalcarea repetata a dreptului la intimitatea sa si a familiei. El afirma atunci, intr-o scrisoare deschisa transmisa Huffington Post, ca este dispus sa renunte la tot ca sa ii protejeze pe cei dragi lui.

“Daca este necesar sa renunt la industria de televiziune, la cinematografie, la teatru, la orice componenta de entertainment, ca sa aduc siguranta si pace in familia mea, atunci asta este o alegere usoara. Obsesia acestei tari pentru viata privata a oamenilor celebri este tragica”, a explicat actorul in scrisoarea deschisa.

Sursa foto: nydailynews.com