Alegeri FRF: Ionuț Lupescu i-a luat fața lui Răzvan Burleanu

Alegeri FRF. Schimbare de situație înaintea votului de peste trei săptămâni. Ionuț Lupescu ar fi principalul favorit la alegerile FRF din luna aprilie, potrivit unui sondaj intern realizat între membrii cu drept de vot la Adunarea Generală.

Un președinte de asociație județeană ce a dorit să își păstreze anonimatul a declarat pentru news.ro că Lupescu are mai multe voturi decât Burleanu la alegeri. “Toți cei de la AJF-uri care l-au prins pe Lupescu, până în 2011, vor fi cu el, am convingerea asta. Pentru că nu au ce să-i reproșeze. Eu sunt în staful lui Lupescu, alături de alți opt colegi, și facem o situație a opțiunilor în paralel cu ei. În momentul ăsta, Lupescu are 117 voturi, Burleanu 88 și 36 la Pușcaș. Restul nu sunt făcute, nu s-a acoperit toată țara încă. Și asta este varianta pesimistă”, a declarat acesta.

Citește și: ALEGERI FRF: VIOREL MOLDOVAN ȘI CIPRIAN MARICA S-AU CONTRAT DUR ÎN DIRECT

Atunci când a anunțat că va candida pentru un nou mandat, Răzvan Burleanu susținea că are în spatele sau aproximativ 200 de membri cu drept de vot. Ionuț Lupescu se află în acest moment în turneu prin țară, el discutând cu membrii afiliați din provincie despre programul său.

Sursă foto: sport