Alegeri FRF: Viorel Moldovan și Ciprian Marica s-au contrat dur în direct

Alegeri FRF. Foștii atacanți ai naționalei României și ai lui Dinamo, Ciprian Marica (foto) și Viorel Moldovan, s-au contrat dur în studioul televiziunii Telekom Sport.

Invitați la Telekom Sport, Marica și Moldovan s-au luat la ceartă pe tema răului pe care Răzvan Burleanu îl provoacă fotbalului românesc. Moldovan s-a arătat iritat de faptul că Marica a spus că Burleanu este cauza tuturor relelor. Între cei doi a urmat un dialog aprins:

Ciprian Marica: Atâta timp cât Răzvan Burleanu va fi la federație, e clar că nu va fi liniște și nu va putea fi performanță!

Viorel Moldovan: De ce atâta timp cât va fi Burleanu președintele FRF nu va fi liniște în fotbalul românesc?! De ce, Ciprian, nu ai făcut afirmația asta când era Mircea Sandu președinte? Mi se pare că toată lumea e chitită pe Răzvan Burleanu… El e cancerul fotbalului românesc în momentul de față.

Ciprian Marica: Este omul care s-a dezis de toată istoria fotbalului românesc și a jignit foștii mari fotbaliști…

Viorel Moldovan: Nu m-am simțit lezat și nu m-am simțit afectat de absolut nicio declarație a lui Burleanu. Nu știu, înseamnă că sunteți prea sensibili, pe cuvânt!

Ciprian Marica: Stai puțin, nu era vorba și de tine? Tu faci ceva în fotbal în momentul de față? Ești șomer…

Viorel Moldovan: Nu… Sunt șomer. Am avut posibilitatea să mă duc la federație. Am fost ofertat să fac parte din Comisia Tehnică, dar am refuzat. Nu mai sunt atât de sensibil cum eram și cum sunt alții…

Ciprian Marica: A venit cu niște oameni total nepregătiți. A greșit, echipa națională n-a jucat nimic, a pus un antrenor cu Daum. România a pierdut bani și a avut cea mai slabă clasare din istorie…

Viorel Moldovan: Sunt curios și eu să văd… Sper, n-am nimic cu el, să vină Ionuț Lupescu și să vedem dacă va fi liniște în fotbalul asta românesc. Eu spun că nu va fi niciodată.

Sursă foto: sport