ALEGERI LOCALE 2016: Cine va conduce Primaria Capitalei si primariile de sector! ANALIZA

Duminica bucurestenii isi vor alege primarul de sector si primarul Capitalei. Sondajele ne arata ca in cateva sectoare va fi o lupta stransa, iar prezenta la vot va fi factorul decisiv care va inclina balanta, se arata intr-o analiza realizata de jurnalistii de la Stiripesurse.

In lupta pentru primaria generala, avem o lupta stransa pentru locul 2, intre Nicusor Dan si Catalin Predoiu. Sondajele facute pana in prezent, ne arata ca la o prezenta mare la vot ( 55-60%), Nicusor poate obtine locul 2, in cazul unei prezente normale: 45%, prima sansa pentru locul 2 o are candidatul liberalilor.

Gabriela Firea are un avantaj considerabil, putem spune ca social democratii nu vor avea emotii in ziua votului. Este aproape imposibil ca Firea sa mai piarda fotoliul de primar.

Sectorul 1

Aici a fost cea mai disputata campanie. Candidatii au aparut deseori la televiziuni, in dezbateri, incercand sa  convinga electoratul de capacitatile lor.

Fragmentarea votului de dreapta este foarte mare. Clotilde, Chiriac si Tomac avand impreuna peste 25 de procente, conform sondajelor. Acest lucru ii diminueaza considerabil sansele lui Nazare candidatul liberalilor.

Din cauza acestei fragmentari a votului, probabil, Dan Tudorache va deveni primarul sectorului 1. Candidatul social-democrat are nevoie doar de votul electoratului PSD pentru a ocupa fotoliul de primar. Tudorache poate castiga lupta fara a fi nevoit sa atraga voturi si din alte bazine electorale.

Sectorul 2

O lupta interesanta. Sondajele prezinta o situatie interesanta-primii trei candidati sunt aproape la egalitate. Cristian Popescu( PNL) Dumitru Pelican(PER) si Mihai Toader (PSD-UNPR) se bat pentru postul de primar. Prezenta la vot, mobilizarea retelelor de partid vor fi factorii decisivi  pentru desemnarea castigatorilor. In situatia in care va fi o prezenta sub medie, candidatul PSD va fi avantajat. La o prezenta situata in media traditionala a sectorului 2, candidatul PNL va putea spera sa obtina victoria. O prezena foarte mare il va ajuta pe Dumitru Pelican.

Rezultatul este deschis, poate, daca ne uitam la comportamentul de vot al electoratului din sectorul 2, candidatul PSD are un usor avantaj.

Sectorul 3

Robert Negoita va castiga fara nicio emotie.

Sectorul 4

Candidatul PNL, Razvan Sava, pleaca cu prima sansa. Sustinut de fostul primar-Cristian Popescu Piedone, Sava poate castiga primaria daca cel putin 15% din simpatizantii lui Piedone ii vor vota. Desi Baluta, candidatul PSD, avea sustinerea PSD, acesta nu poate lua votul electoratului de stanga, tocmai din cauza lui Piedone extrem de simpatizat de catre acestia.

Sectorul 5

O situatie aproximativ identica ca la sectorul 2. Stanga s-a canibalizat, electoratul fiind impartit intre Vanghelie si Florea, in timp ce dreapta are un singur candidat-Ovidiu Raetchi. Se poate inregistra orice rezultat. Prezenta la vot va decide candidatul. Daca electoratul de dreapta va iesi la vot in numar mai mare ca in anii trecuti, Raetchi va putea castiga fotoliul de primar. La o prezenta medie la vot, probabil, Vanghelie va putea sa castige cu ajutorul retelelor clasice. Oricare dintre candidati poate iesi locul 1 sau locul 3. O lupta interesanta, castigatorul il vom stii dupa ce se va numara si ultimul buletin de vot.

Sectorul 6

Primii doi clasati sunt Gabriel Mutu (PSD) si Stefan Florescu (independent) Candidatul PNL, Razvan Mironescu este la diferenta mare si ocupa locul 3.

Si aici, va fi o lupta interesanta. Probabil in acest sector va fi o rata mult mai mare de absenteism. Cu prima sansa pleaca Gabriel Mutu care se bazeaza pe disciplina electoratului PSD. Nu este exclus, insa, sa avem prima data in istoria sectorului 6 si un primar independent.

Sursa text: Stiripesurse