ALEGERI PARLAMENTARE 2016: Mai putine incidente in CAMPANIE decat de obicei

In aproape o luna de campanie electorala au fost deschise 35 de dosare penale dupa ce au fost primite peste 300 de sesizari pentru fapte de coruptie si incalcari ale legii electorale, informeaza Mediafax.

“In general, ceea ce am observat, cu ocazia acestui proces electoral, a fost ca, in general, s-au respectat masurile si normele din cadrul legal privind modul de desfasurare a campaniei electorale. Am avut mult mai putine incidente si sesizari decat cu ocazia altor alegeri desfasurate la noi”, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Interne, Dragos Tudorache. Acesta a precizat ca in perioada 11 noiembrie-8 decembrie au fost inregistrate 308 sesizari, dintre care 26 nu s-au confirmat, iar 21 au fost transmise pentru solutionare catre Autoritatea electorala Permanenta si una catre Biroul Electoral Judetean respectiv.

“In urma verificarilor au fost sanctionate contraventional 164 de persoane pentru contraventii prevazute de Legea 208 din 2015 privind alegerile si au fost deschise 35 de dosare penale, dintre care 21 pentru coruperea alegatorilor. In aceasta cifra sunt incluse si acele dosare la care s-a facut referire in spatiul public de catre diversi lideri politice, care am vazut ca si-au exprimat ingrijorarea cu privire la modul in care ministerul monitorizeaza aceste sesizari. Vreau sa dau toate asigurarile, nu exista sesizare, nu a existat sesizare in aceasta perioada care sa nu fie urmarita conform legii de catre structurile Ministerului de Interne”, a adaugat Dragos Tudorache.

Pentru organizarea in siguranta a scrutinului de duminica au fost mobilizate 45.000 de forte ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cele mai multe pentru masuri de ordine in sectiile de votare, a precizat oficialul.

La Mures s-a luat decizia ca parte din buletinele de vot sa fie retiparita, urmand ca procedura sa fie finalizata vineri. “In judetul Mures a trebuit sa retiparim ca urmare a deciziei Biroului Electoral Judetean si a Biroului Electoral Central, pentru buletinele de la Senat. Decizia a fost datorita calitatii proaste a primului lot primit de la contractorul cu care lucrase Prefectura Mures. (…) Incepand de maine, de sambata se vor finaliza si masurile de preluare in paza a tuturor sectiilor de votare de cate personalul MAI”, a declarat ministrul.

Sursa foto: adevarul