ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. STUDENTII se inghesuie la VOT, dar nu au conditii UPDATE

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. De la primele ore ale diminetii in complexul studentesc Regie din Capitala s-a format o coada interminabila pe mai multe zeci de metri la care s-au asezat mai multe sute de studenti.

UPDATE 17.15: Studentii care invata la universitatile din tara au iesit duminica in numar mare la vot, in unele cazuri inregistrandu-se cozi la sectiile de votare, au declarat pentru agentiile de presa reprezentantii celor mai mari organizatii studentesti din Romania.

“Studentii au iesit in numar mare la vot, mai mare decat la alte alegeri. Cred ca un rol important l-au avut si campaniile de constientizare pentru a vota, derulate in acest sens. Studentii care nu sunt din Bucuresti pot vota la orice sectie”, a declarat duminica pentru Agerpres presedintele Uniunii Nationale a Studentilor din Romania Seila Abdulamit. 

La randul sau, presedintele Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania, Cristi Popescu, a afirmat ca studentii au facut cozi pentru a vota in campusurile universitare din Bucuresti, Timisoara si Cluj.  “Se simte o participare mult mai mare la vot decat s-a inregistrat la alte alegeri. Am primit semnale din Bucuresti, Cluj, Timisoara ca studentii au facut cozi pentru a vota. Am derulat si o campanie in acest sens”, a spus Popescu. 
Si liderul Uniunii Studentilor din Romania, Loredana Urzica, a spus ca numarul studentilor care voteaza duminica este mare. 

UPDATE 16.12: Monica Macovei, candidat independent la alegerile prezidentiale, a postat pe pagina sa de Facebook ca la sectiile de votare din jurul campusurilor universitare sunt studenti carora nu li se mai permite sa voteze deoarece nu mai sunt formulare tipizate pentru declaratii pe propria raspundere.

“Ponta isi bate joc in continuare de noi. In Bucuresti, in sectiile de votare din jurul campusurilor universitare sunt studenti carora nu li se mai permite sa voteze pentru ca sectiile de votare nu mai au formulare tipizate pentru declaratii pe propria raspundere necesare votului pe liste suplimentare”, scrie Macovei.

STIRE INITIALA

Acest lucru este cauzat de faptul ca aproximativ 15.000 de studenti care invata in Bucuresti pot sa-si exercite dreptul constitutional de a alege viitorul presedinte la o singura sectie de VOTARE! 

CITESTE SI: ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Incident in Spania. Votanti momiti cu 10 euro de sustinatorii lui Ponta 

Chiar si in aceste conditii, mai multi reprezentanti ai studentilor au declarat la diferite posturi de televiziune ca au de gand sa stea la coada pentru a vota pentru un viitor mai bun in tara lor. Acestia sunt hotarati sa faca la fel si in cazul in care va exista si un tur II al ALEGERILOR PREZIDENTIALE.

Sursa foto: realitatea.net