ALEGERI PREZIDENTIALE FRANTA: Situatia candidatilor cu o saptamana inaintea VOTULUI

Cu sase zile inainte de primul tur de scrutin, fostul ministru al Economiei, Emmanuel Macron, realizeaza cel mai bun scor intr-un nou sondaj, cu 24% din intentiile de vot. Macron castiga astfel o jumatate de punct fata de sondajul precedent Elabe, dat publicitatii la 13 aprilie, relateaza RTL, citata de Agerpres.

Presedintele Frontului National, extremista Marine Le Pen, este creditata cu 23% din intentiile de vot, progresand si ea cu 0,5 puncte, potrivit acestui sondaj realizat pentru BFMTV si Express. Candidatul dreptei Francois Fillon ar fi exclus din turul doi cu 19,5% din voturi (-0,5 puncte), situandu-se in fata lui Jean-Luc Melenchon (stanga), care ar obtine 18% (-0,5). Cu mult in urma, socialistul Benoit Hamon continua sa scada, inregistrand 8% din intentiile de vot, in minus cu un punct fata de precedentul sondaj.

In al doilea tur, preconizat pentru 7 mai, Emmanuel Macron ar castiga cu 62% din voturi, devansand-o astfel pe Marine Le Pen, care ar obtine – conform estimarilor – 38%. Un procent de 22% dintre persoanele chestionate nu si-au exprimat intentia de a merge la vot. Circa 68% dintre cei intervievati au declarat ca sunt siguri ca se vor prezenta la urne in data de 23 aprilie, o crestere de un procent fata de sondajul precedent (63%), in timp ce rata abtinerii se anunta ridicata, la fel ca nivelul alegatorilor indecisi.

Cu toate acestea, conform sondajului actual, 73% din alegatori spun ca sunt acum siguri pe cine vor vota. Acest sondaj a fost realizat online in zilele de 16 si 17 aprilie, pe un esantion de 1.438 de persoane inscrise pe listele electorale, in conformitate cu metoda cotelor.

Sursa foto: le monde