Aleksei Navalnîi a revenit în Rusia și a fost arestat pe aeroport. Declarații

Aleksei Navalnîi, liderul opoziției din Rusia, a revenit acasă, duminică seară, din Germania, acolo unde a fost tratat și a început perioada de recuperare după ce a fost otrăvit cu neurotoxina Noviciok.

Update 4: Autoritatea penitenciarelor din Rusia a confirmat faptul că Aleksei Navalnîi a fost arestat pe aeroportul Șeremetievo.

Update 3: Aleksei Navalnîi este reținut în aceste momente la controlul de pașapoarte. Soției și avocatei sale nu le-a fost dată permisiunea de a-l însoți. Totodată au fost reținuți mai mulți susținători ai liderului opoziției ruse care veniseră să-l întâmpine pe acesta și au intrat în conflict cu forțele de ordine desfășurate la aeroportul Vnokovo, acolo unde ar fi trebuit să aterizeze aeronava care l-a adus pe Navalnîi din Germania.

Update 2: „Este o dovadă în plus că lupta trebuie continuată. Sunt fericit că am ajuns, este ziua cea mai bună din ultimele luni. Aici e casa mea”, a declarat Navalnîi la coborârea din avion. „Nu mă tem, pentru că știu că am dreptate, știu că dosarele mele penale sunt fabricate, iar ceea ce mi s-a întâmplat sunt încercări de a mă speria și intimida. Voi trece de controlul de pașapoarte, voi ieșit din aeroport și voi merge acasă”, a mai spus el.

Update: Aeroportul Vnukovo a fost închis pentru aterizare, iar avionul în care se află Navalnîi a fost redirecționat către un alt aeroport, informează presa locală în edițiile on-line. Potrivit Novaia Gazeta, ar fi vorba despre aeroportul Șeremetievo, iar ora indicată de aterizare ar fi 20:43 (19:43, ora României), unde s-a primit ordinul de a se pregăti de primirea (aterizarea) unei curse în afara programului obișnuit.

Știre inițială

Aleksei Navalnîi s-a întors în Rusia la bordul unei aeronave aparținând companiei Pobeda care ar fi trebuit să aterizeze pe aeroportul moscovit Vnukovo cu o întârziere de aproximativ 30 de minute față de ora programată inițial.

Serviciul penitenciar din Moscova a anunţat, încă de joi, că va face totul pentru a-l aresta pe Aleksei Navalnîi imediat ce va ajunge în Rusia. Opozantul rus este acuzat că nu a respectat condiţiile unei eliberări condiţionate după o condamnare la închisoare cu suspendare pentru delapidare, într-un caz din 2014 despre care Aleksei Navalnîi spune că a fost fabricat.

Sursa foto: ria.ru