Aleodor Francu si-a dat demisia de la conducerea ROMATSA

Directorul ROMATSA, Aliodor Francu, a demisionat din functie in urma cu putin timp, dupa ce premierul Victor Ponta a anuntat ca a decis inlocuirea sa din functie, dupa deficientele constatate la aceasta institutie in gestionarea accidentului aviatic din judetul Cluj.

Reamintim ca premierul Victor Ponta a anuntat, inaintea sedintei de Guvern de miercuri, ca i-a inlocuit din functii pe secretarul de stat din MAI, Catalin Chiper, pe seful ROMATSA, Aleodor Francu, precum si pe directorul de operatiuni. El a adaugat ca va solicita si inlocuirea sefului Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS).

Totodata, premierul Ponta a subliniat ca operatiunea de luni a fost esec si a adaugat ca va infiinta Comitetul Interministerial de Interventii in Situatii de Urgenta, care va fi coordonat de vicepremier, in cadrul caruia vor fi direct implicati secretarul de stat Raed Arafat si seful Inspectoratului pentru Situatii de urgenta. Masura a fost luata “pentru ca in viitor asemenea situatii sa fie evitate si interventia sa se faca mai rapid si mai eficient”.

“Concluzia pe care o consider intemeiata este aceea ca in cadrula trei institutii importante, MAI, ROMATSA si STS, lucrurile au functionat inaaceptabil de incet si fara o necesara coordonare si asumare a responsabilitatii. Am decis astazi inlocuirea din functie a secretarului de stat domnul Chiper de la MAI, solicitarea de la Ministrului Transporturilor privind inlocuirea directorului ROMATSA si a directorului de operatiuni si voi solicita inscrierea pe ordinea de zi a CSAT a unui raport privind activitatea STS si prin decizia CSAT inlocuirea sefului STS si mai departe direct responsabile de nefunctionare corespunzatoare a sistemelor tehnice. Consider ca aceste responsabilitati trebuie asumate, exista o responsabilitate si o nefunctionare si aceste institutii trebuie sa beneficieze de oameni capabili sa-si asume responsabilitati si implicarea necesara in aceste situatii cu totul speciale”, a declarat premierul, inaintea sedintei de Guvern.

Foto: Gandul