Alertă cu bombă la Tribunalul București! Toată clădirea a fost evacuată

La Tribunalul București este alertă cu bomba, vineri, toată clădirea fiind evacuată și ședințele de judecată întrerupte, anunță posturile de știri.

Surse oficiale au declarat, în urmă cu câteva minute, că toată clădirea Tribunalului București a fost evacuată după ce a fost primit un e-mail prin care se anunța că în sediul instanței a fost amplasată o bombă. Ședințele de judecată au fost întrerupte și toată lumea a ieșit din clădire. Echipe de cercetare sunt la fața locului pentru a afla dacă alerta este sau nu reală.

Sursa foto: realitatea