ALERTA de POLUARE in Anglia. Londra se numara printre orasele cele mai afectate

Un strat considerabil de smog a acoperit miercuri Londra si o mare parte a Angliei, aflate deja in colimatorul Comisiei Europene din cauza calitatii aerului respirat de britanici si a nivelurilor foarte crescute de poluare, relateaza AFP.

Episodul, care ar urma sa dureze pana cel putin vineri, are o tripla origine: emisii locale, poluarea industriala a continentului european si nisipul fin din Sahara, adus de vanturile care sufla din sud-est, potrivit Ministerului Mediului.

In timp ce vremea este deosebit de blanda pentru aceasta perioada a anului, cu temperaturi de pana la 20 de grade Celsius la Londra, Ministerul Mediului le recomanda persoanelor vulnerabile sa evite eforturile intense in exterior.

Unele regiuni din sud si est ar urma sa fie atinse miercuri de niveluri de poluare de noua sau chiar zece pe o scara de zece, potrivit previziunilor oficiale.

Citeste si: OMS: Aerul poluat a ucis sapte milioane de oameni intr-un singur an

Londra era acoperita cu un strat de poluare vizibil miercuri dimineata, iar de-a lungul trotuarelor masinile, intre care cea a premierului David Cameron, erau acoperite cu o particula fina de nisip rosu.

Aceasta crestere a poluarii are loc in timp ce Comisia Europeana a demarat la 20 februarie ultimele proceduri juridice impotriva Marii Britanii pentru lipsa obligatiilor de a reduce nivelurile excesive de dioxid de azot (NO2), un gaz toxic produs in mare parte de gazele de esapament.

Londra, care inregistreaza niveluri de NO2 mai ridicate decat toate capitalele europene, ar urma sa se conformeze normelor UE abia in 2025, respectiv la 15 ani de la amanarea initiala, potrivit Comisiei.

Sursa foto: timpul.md