ALERTA IN UCRAINA: Separatistii prorusi ameninta ca vor arde si distruge totul daca Kievul nu-si retrage blindatele

ALERTA IN UCRAINA. Separatistii prorusi din estul Ucrainei au dat un ultimatum de 24 de ore autoritatilor de la Kiev pentru ca acestea sa-si retraga trupele din regiunea Donetk, in caz contrar amenintand ca vor lansa o puternica ofensiva prin care “vor arde si distruge totul”, transmite Agerpres, care citeaza RIA Novosti.

“Daca nu vor fi retrase blindatele si daca nu vor fi desfiintate punctele de control ale asa-zisei puteri legitime (de la Kiev), am suficiente forte si mijloace pentru a arde si distruge totul. Grupurile de recunoastere si de diversiune sunt gata sa intervina, unele si-au ocupat deja pozitiile”, a declarat comandantul adjunct al “armatei populare din Donbas”, Serghei Zdriliuk.

“Ei (cei de la Kiev) dispun de 24 de ore pentru a-si retrage toate trupele si toate fortele”, a adaugat Zdriliuk. 

Citeste si: Separatistii prorusi au format primul batalion al armatei de eliberare a Donbasului

Bazinul Donbas reuneste regiunile Donetk si Lugansk, regiuni care si-au autoproclamat luni independenta de Ucraina, in urma referendumului de la 11 mai, considerat ilegal de catre Kiev si nerecunoscut de comunitatea internationala.

In tot acest timp, Ucraina sustine ca autoproclamata republica Donetk refuza desfasurarea alegerilor prezidentiale pe teritoriul sau. Astfel, asa-zisele autoritati ale autoproclamatei Republici Populare Donetk, care si-a declarat independenta in urma referendumului de duminica, au reiterat joi ca nu vor avea loc alegeri prezidentiale la 25 mai in acest teritoriu, intrucat, sustin ele, “Ucraina este acum un stat vecin”, potrivit RIA Novosti.

Potrivit RIA Novosti, duminica, la Donetk si Lugansk — doua regiuni industriale importante din estul Ucrainei — au avut loc referendumuri cu privire la viitorul statut al celor doua regiuni, in cadrul carora aproximativ 90% dintre participanti au votat pentru independenta de Kiev. Ca urmare, cele doua regiuni au inceput sa-si formeze propriile organisme administrative si armata proprie.

Citeste si: Ministrul rus de externe: RAZBOIUL civil din UCRAINA nu mai poate fi evitat

“Republica Populara Donetk va fi parlamentara, iar granitele sale vor coincide cu cele ale regiunii Donetk”, se mai spune pe site-ul separatistilor prorusi, in care se afirma ca a fost creat deja un Consiliul al Securitatii local care se va ocupa de “alungarea ocupantilor (fortelor guvernamentale, n.red.) de pe teritoriul sau”.

Intre timp, continua operatiunea speciala impotriva militiilor proruse din estul tarii. in cursul noptii de miercuri spre joi, la Kramatorsk a fost distrusa o baza ascunsa a insurgentilor prorusi, a anuntat presedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov, adaugand ca in acelasi timp a fost eliberata de teroristi o localitate de langa Slaviansk.

Fortele guvernamentale au declansat etapa finala de eliberare de insurgenti in apropiere de Kramatorsk, indica la randul sau expertul ucrainean Dmitri Timciuk, initiatorul platformei ‘Rezistenta informationala’.

Anterior, unul din liderii fortelor de autoaparare, Serghei Zdriliuk, numit ‘Abwehr’, a dat un ultimatum de 24 de ore trupelor ucrainene sa se retraga de pe teritoriul Donbasului, zona care include regiunile Donetk si Lugansk, amenintand in caz contrar cu o contraofensiva si actiuni teroriste, potrivit RIA Novosti.