ALERTA LA DONETK: Civilii sunt evacuati pe fondul confruntarilor dintre separatisti si armata ucraineana

ALERTA LA DONETK: Civilii sunt evacuati pe fondul confruntarilor dintre separatisti si armata ucraineana

ALERTA LA DONETK! Auto-proclamatele autoritati ale Republicii Populare Donetk, o regiune separatista din estul Ucrainei, evacueaza civilii din suburbiile orasului Donetk, pe fondul intensificarii confruntarilor dintre separatisti si armata ucraineana.

Populatia din orasul Mariinka, aflat la vestul Donetkului, este evacuata, a precizat premierul asa-zisei republici, Alexander Borodai, scrie Itar Tass. La Mariinka se poarta lupte grele intre militiile Republicii Populare si armata ucraineana.

“In primul rand, evacuam copiii. Refugiatii se indreapta spre Rusia si putem vorbi despre cateva sute de refugiati”, a aratat Borodai. Pe langa evacuarea “oficiala”, multi localnici fug pe cont propriu din fata confruntarilor, folosindu-se fie de masina proprie, fie de transportul municipal.

Citeste si: UCRAINA: MII DE LOCUITORI pleaca din Donetk de TEAMA unui atac

Armata ucraineana bombardeaza localitatea din regiunea Donetk si pana acum a distrus o fabrica de lactate, o fabrica de cauciucuri si o statie de canalizare. Potrivit unor rapoarte neverificate, cel putin 30 de persoane au murit in Mariinka in urma confruntarilor.

Militia din Donetk a anuntat, sambata, ca a reusit sa doboare un elicopter Mi-24 al armatei ucrainene, in suburbiile orasului Snejni. Anterior, luptatorii se laudau ca au doborat un avion Su-25, in Gorlovka, tot regiunea Donetk.

Citeste si: UCRAINA: ATAC AL ARMATEI LA 30 DE KILOMETRI DE DONETK

Dupa un armistitiu de zece zile ignorat de separatisti, luptele grele s-au reluat in estul Ucrainei. De o saptamana, ambele parti ale conflictului au suferit pierderi importante. Fortele Kievului au reluat bombardarea cu artilerie grea a pozitiilor separatistilor, inclusiv zonele civile. Kievul a facut un pas important prin preluarea posturilor de trecere la granita cu Rusia, in incercarea de a incercui si dobori rebelii pro-rusi.