Alex Bodi deranjat de condițiile din arestul preventiv!

Ce spune avocatul afaceristului din Mediaș

Alex Bodi este arestat preventiv într-un dosar de proxenetism și șantaj fiind încarcerat la IPJ Dolj. Cătălin Dancu a dezvăluit pentru wowbiz.ro faptul că afaceristul din Mediaș este deranjat și frustrat de condițiile din arest.

„Este dezamăgit, este frustrat, e o presiune pe umerii lui. Îmi spune: Cătălin, efectiv, eu nu știu de unde au scos ăștia toată povestea asta în care să fiu pus la un asemenea nivel, atât de jos și să suport asemenea restricții în condițiile în care eu nu am de-a face cu acest dosar.

Alex Bodi are aceleași condiții pe care le au cei care sunt în arestul inspectoratului de poliție, nu vă închipuiți că sunt alte condiții. Nu stă singur, nu are frigider, televizor sau covoare persane. Stă exact ca orice alt arestat preventiv fără nici un fel de privilegiu. Ultima dată, erau 4 în celulă, acum Dumnezeu știe câți or mai fi sau unde-l mută. La data respectivă, la început, când am vorbit eu cu el stăteau 4.

Arestul se face într-o clădire veche, sunt clădirile alea faimoase ale lui Ceaușescu. Acum, mă pun și eu în locul comandantului, de ce trebuie să-i dea lui condiții speciale față de ceilalți. Nu există așa ceva: are aceleași condiții, e într-un arest preventiv, de aia nici nu stă într-un penitenciar”, a declarat Cătălin Dancu, avocatul lui Alex Bodi pentru wowbiz.ro.

„Credem că vom schimba această situație cât mai repede. Eu vreau să cred că odată ce o nouă verificare a măsurii arestării preventive va fi pusă în discuție, pe baza înscrisurilor noi, pe baza documentelor din Germania, pe baza faptului că vom aduce dovada că nu are cazier și că omul ăsta nu a făcut vreodată obiectul unei anchete penale, să se reevalueze situația”, a mai declarat Cătălin Dancu pentru sursa citată.

Sursa foto: facebook