Alexandru Chiciu este avocatul care o va apara pe Elena Udrea. Fostul sef al DNA a consultat deja dosarele trimise in Parlament

Alexandru Chiciu este avocatul care o va apara pe Elena Udrea. Fostul sef al DNA a consultat deja dosarele trimise in Parlament

Alexandru Chiciu, avocatul care o va apara pe Elena Udrea, fost procuror al DNA, a consultat, vineri, dosarele trimise la Parlament, insa nu a dorit sa faca declaratii presei cu privire la acest aspect. Elena Udrea sustine ca le va spune doar procurorilor daca a primit bani de la Dinu Pescariu, cel care a denuntat-o la DNA in dosarul Microsoft. Fostul ministru al Turismului va afla luni daca parlamentarii vor fi de acord cu arestarea sa preventiva in cele doua dosare, Gala Bute si Microsoft.

Elena Udrea a declarat ca va merge astazi sa studieze probele pe care le au anchetatorii impotriva sa, insa la Comisia Juridica a ajuns doar avocatul ei, un fost procuror DNA, chiar sef de sectie la Parchetul Anticoruptie, Alexandru Chiciu.

Citeste si: JURNALUL SECRET AL ELENEI UDREA. DETALII INCENDIARE DEZVALUITE DE ION CRISTOIU

Acesta a refuzat sa faca orice comentariu cu privire la dosar.

Dosarul “Microsoft”

– cerere de extindere a urmaririi penale

– cerere de retinere si arestare preventiva

Dosarul “Gala Bute”

– aviz pentru urmarire penala

– aviz pentru extinderea urmaririi penale

– cerere de retinere si arestare preventiva

Citeste si: INCENDIAR! FOST SEF SIE: EXISTA MATERIALE COMPROMITATOARE CU POLITICIENI. VOR FI SURPRIZE URIASE 

Inainte de votul de luni din plenul Camerei Deputatilor, alesii din Comisia Juridica se reunesc duminica, la ora 16.30. Astazi, Elena Udrea s-a prezentat la Sectia 2 de Politie, unde a semnat declaratia prin care anunta ca respecta controlul judiciar. Ea trebuie sa se prezinte la Politie in zilele de marti si vineri.

Elena Udrea si-a luat unul dintre cei mai buni avocati din Baroul Bucuresti

In urma cu cateva zile, Elena Udrea afirma ca nu-si gaseste avocat pentru ca nimeni nu are curaj sa intre in acest caz. Pana la urma, Elena Udrea si-a gasit un avocat, unul dintre cei mai buni din Baroul Bucuresti, cunoscut si ca “spaima” procurorilor DNA.

CITESTE SI: SURPRIZA TRAIAN BASESCU, reactie ciudata in legatura cu scandalul dintre UDREA si SRI 

Avocatul angajat de Elena Udrea este Alexandru Chiciu. El a condus Sectia II din Parchetul National Anticoruptie, dar intre timp, fostul PNA si-a schimbat numele in DNA. 

Intr-un caz celebru in lumea justitiei, Chiciu a reusit sa rupa DNA in doi timpi si trei miscari, scrie site-ul stiripesurse.ro. Chiciu l-a reprezentat pe fostul judecator CSM, Toni Neacsu, un caz cu greutate la vremea lui. Desi in presa s-a facut multa valva, odata ajuns in instanta, Chiciu a desfiintat DNA-ul cu legea in mana: faptele de care era acuzat Neacsu nu erau prevazute explicit in legea penala si, totodata, faptele nu erau comise de inculpat. Drept urmare, Neacsu a scapat cu achitare.