Alexandru Cumpănașu este Doctor Honoris Causa deși nu a absolvit facultatea! Foto în articol

Alexandru Cumpănașu a publicat pe Facebook un document potrivit căruia a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea unei universități din Ucraina. Totuși, numele de pe document este incomplet, lipsind litera „u” de la finalul numelui de familie.

Alexandru Cumpănașu susține că a obținut o diplomă de master de la o universitate online elvețiană, deși nu a absolvit nici o facultate. El a declarat că le va cere contracandidaților și celor care l-au criticat „să respecte eticheta academică și să mi se adreseze corespunzator studiilor: Dr.h.c EMBA Alexandru Cumpănașu”!

„Am primit cea mai inalta distinctie pe care un candidat roman putea sa o primeasca din partea unei universitati: Titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii Taurida National University din Ucraina pentru meritele avute in timpul invaziei Peninsulei Crimeea de catre Rusia! Aceasta distinctie este cel mai inalt grad academic ce poate fi primit de o persoana pentru merite aduse societatii!”, scrie Cumpănașu pe Faceboook.

Citește și: ALEXANDRU CUMPĂNAȘU ÎȘI ANUNȚĂ INTENȚIA DE A CANDIDA LA ALEGERILE PREZIDENȚIALE

Postarea acestuia are și un Post Scriptum: „O să-l rog pe Iohannis și restul candidaților și istericilor pe care i-am lăsat să-mi facă reclamă criticându-mă să respecte eticheta academică și să mi se adreseze corespunzator studiilor:))): Dr.h.c EMBA Alexandru Cumpănașu”.

Alexandru Cumpănașu, candidat la alegerile prezidențiale, a devenit masterand la o universitate din Elveția fără să fi terminat o facultate, potrivit CV-ului său, prezentat de Main News. Cumpănașu a reacționat la această informație intrând în direct la Realitatea TV spunând că „din punctul meu de vedere, da, am studii superioare si cu mult superioare celor pe care unii dintre ei se laudă că le-au facut la Spiru Haret”.

Din CV-ul prezentat în spațiul public reiese că din noiembrie 2016 este student la master în Elveția, iar Cumpănașu a spus că este vorba de Academia Regală pentru Managementul Afacerilor și că „nu este o diplomă de licență oarecare, pe care o fac toți proștii în România, la toate universitățile de doi lei”. De asemenea, el a mai spus că „din punctul meu de vedere, da, am studii superioare si cu mult superioare celor pe care unii dintre ei se laudă că le-au facut la Spiru Haret”.

Lucian Mîndruță a scotocit internetul și a aflat că facultatea pe care o urmează Cumpănașu nu este acreditată și are doar cursuri online. Universitatatea ABMS, la care Cumpănașu spune că face un master din 2016 a fost fondată de un domn pe nume Habib al Souleiman. Omul și-a luat doctoratul în Nicaragua.

Sursa foto: facebook / Alexandru Cumpănașu