Alexandru Rafila a făcut un avertisment sumbru în ziua în care România a avut aproape 10.000 de cazuri noi de COVID-19

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a făcut un anunț sumbru după ce în țara noastră, miercuri și joi, s-a înregistrat o veritabilă ”explozie” de cazuri noi de coronavirus în contextul valului doi al pandemiei.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie spune că presiunea asupra sistemului medical va fi imensă și există pericolul ca “tratamentul pacienţilor în secţiile de Terapie Intensivă să nu mai fie posibil”.

“Problema nu este a numărului de cazuri. Problema majoră e legată de două elemente – ce facem cu pacienţii cu forme medii care trebuie internaţi şi ce facem cu pacienţii în formă gravă care trebuie duşi la ATI”, a afirmat Alexandru Rafila.

“Ca mortalitate suntem pe locul 3-4. O să explodeze mortalitatea, se va dubla şi se va tripla“, a avertizat Alexandru Rafila. “În ultima săptămână am ajuns la valori care au depăşit aşteptările tututor. În zilele următoare o să avem cifre cel puţin la fel de mari. Asta are un impact extrem de grav. Se va răsfrânge asupra sistemului medical. Există pericolul ca tratamentul pacienţilor în ATI să nu mai fie posibil. Asta va genera un număr decese important”, a precizat medicul.

“Nu există o coordonare a DSP-urilor ca să identifice persoanele infectate şi să testeze contacţii. Avem o capacitate de în jur de 40.000 de teste pe zi. Important nu este doar să creştem numărul. Trebuie să ne asigurăm că testele sunt de bună calitate”, a concluzionat Alexandru Rafila.

Sursa foto: adevarul