ALINA BICA ar fi primit un TEREN in Snagov, iar Cocos si Udrea BANI, pentru despagubirea ilegala la ANRP. Reactia avocatei

Fostul procuror sef al DIICOT, ALIN BICA, ar fi primit o cota-parte dintr-un TEREN in Snagov, apartinand fostei sotii a lui DORIN COCOS, iar acesta din urma, fiul sau si ELENA UDREA ar fi primit BANI, in urma implicarii in despagubirea lui GHEORGHE STELIAN pentru un teren supraevaluat.

UPDATE 23.10: Avocatul fostei sefe a DIICOT ALINA BICA, Laura Voicu, sustine ca acuzatiile venite din partea DNA pe numele clientei sale sunt ”absolut fantastice”.

”Doamna Bica este in stare de soc! In 16 ani nu a avut nicio plangere la DNA, iar acum apar ziua si denuntul. Este de domeniul fantasticului! (…) Ma mira totusi usurinta cu care sunt dictate aceste informatii pentru ca acestea decid libertatea unui om”, a declarat LAURA VOICU, la Romania TV.

Avocata ALINEI BICA sustine ca clienta sa este nevinovata si a precizat ca, din informatiile de pana acum, ALINA BICA nu ar avea in proprietate o casa la Snagov, pe care se presupune ca ar fi luat-o drept mita.

Potrivit unor documente ale Directiei Nationale Anticoruptie, publicate duminica de jurnalistul ROBERT TURCESCU, pe blogul sau, procurorii DNA fac cercetari intr-un nou dosar ce o priveste pe ALINA BICA, disjuns din cel in care fostul procuror sef al DIICOT este arestat.

Bica este acuzata de abuz in serviciu, dupa ce a facut parte din Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor din Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), care, in 2011, i-a acordat omului de afaceri Gheorghe Stelian o despagubire ilegala, pentru un teren din Capitala supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro. In acest dosar, ea este cercetata in arest preventiv.

Citeste si: Alina Bica, un nou dosar penal. Ar fi luat 3,5 milioane de euro de la omul de afaceri Ioan Niculae. Reactia lui Liviu Dragnea

Conform ordonantei de disjungere a cauzei, dupa atribuirea valorii terenului, de catre expertul evaluator Emil Nutu si inainte de aprobarea raportului de catre comisia din ANRP, GHEORGHE STELIAN a cesionat cote-parte din teren catre oamenii de afaceri Valentin Visoiu, Adrian Andrici si Gabriel Gheorghe, “scopul urmarit prin aceasta cesiune fiind mijlocirea de catre cedenti” a legaturii cu membrii comisiei “prin intermediul lui Cocos Dorin, Cocos Alin (fiul lui Dorin Cocos, n.r.) si Udrea Elena Gabriela”.

In urma acordarii despagubirii pentru teren, actiunile obtinute la Fondul Proprietatea au fost tranzactionate, “iar o parte din bani au fost directionati catre membrii familiei Cocos (Cocos Dorin, Cocos Alin si Udrea Elena Gabriela)”.

Citeste si: DECLARATIE SURPRINZATOARE a fostei sefe a DIICOT, ALINA BICA, la DNA: NU AM VAZUT raportul de evaluare

In urma implicarii ALINEI BICA in acest caz, fosta sefa a DIICOT a primit, “fara a plati contravaloarea, o cota parte dintr-un TEREN situat la Snagov, in suprafata de 4.425 de metri patrati, apartinand numitei Chiriac Olguta”, tranzactia imobiliara fiind facuta prin interpusi, conform documentului citat.

Olguta Chiriac este fosta sotie a lui DORIN COCOS si mama lui ALIN COCOS, precizeaza procurorii in ordonanta.