ALINA BICA, fosta sefa DIICOT, a contestat ARESTAREA PREVENTIVA

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) va dezbate joi contestatia depusa de fosta sefa a DIICOT Alina Bica fata de arestul preventiv, relateaza Agerpres. Tot joi, instanta suprema va judeca si contestatiile altor trei persoane arestate impreuna cu Bica, respectiv Emil Nutiu, expert evaluator; Lacrimioara Alexandru si Dragos Bogdan.

Pe 22 noiembrie, Alina Bica, Emil Nutiu, Lacrimioara Alexandru si Dragos Bogdan au fost arestati preventiv pentru 30 de zile, insa decizia nu este definitiva.

Cei patru au facut parte din Comisia Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul ANRP, care, in martie 2011, a aprobat sa i se plateasca omului de afaceri Stelian Gheorghe suma de 377.282.300 lei, reprezentand despagubiri pentru un teren de 13,0535 ha situat in Bucuresti, zona Plumbuita, desi, in realitate, acel teren valora mult mai putin.

CITESTE SI: SECHESTRU pe bunurile fostei sefe a DIICOT, ALINA BICA

Potrivit DNA, la data de 15 martie 2011, membrii comisiei, prin exercitarea abuziva a atributiilor de serviciu, au aprobat, in unanimitate, raportul de evaluare intocmit de expertul evaluator Emil Nutiu, prin care a fost stabilita valoarea de 377.282.300 lei pentru terenul in suprafata de 13 hectare, prin supraevaluarea acestuia, ceea ce a condus la un prejudiciu de 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro, reprezentand supraevaluarea).

Membrii comisiei, luand la cunostinta de concluziile raportului de evaluare a terenului, puteau constata ca expertul a folosit, in cadrul metodei comparatiei vanzarilor, variabile (terenuri) care nu erau asemanatoare cu terenul supus evaluarii din punct de vedere al suprafetei, locului amplasarii si datei evaluarii, sustin procurorii.

Aprobarea raportului de evaluare intocmit de expert, corespunzator dosarului nr. 22714/FFCC, de catre membrii comisiei s-a facut cu incalcarea dispozitiilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, care prevad ca, in baza raportului de evaluare, Comisia Centrala va proceda fie la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

CITESTE SI: CRINUTA DUMITREAN a fost ARESTATA pentru 30 de zile. OANA VASILESCU, sub CONTROL JUDICIAR 

DNA mai spune ca membrii comisiei au realizat faptul ca valoarea terenului era supraevaluata, aspect care reiese si din faptul ca, in sedinta din 24 februarie 2011, cand dosarul nr. 22714/FFCC mai fusese analizat, s-a dispus amanarea luarii unei decizii pentru urmatoarea sedinta, fiind solicitata participarea evaluatorului si intocmirea unui scurt istoric al dosarului.

In acest dosar, a mai fost arestata preventiv si fosta sefa a ANRP, Crinuta Dumitrean.